Calendar ortodox 28 octombrie: Sfinţii Mucenici Terentie, Neonilla şi cei 7 fii

28 Oct 2017 | scris de Luminita Ciobanu
Calendar ortodox 28 octombrie: Sfinţii Mucenici Terentie, Neonilla şi cei 7 fii

La 28 octombrie, Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe Sfinţii Mucenici Terentie, Neonilla şi pe fiii lor Nita, Sarvil, Ierax, Teodul, Fota, Vil şi Evnichi. Sinaxarul ne spune că “aceşti sfinţi fiind în casă, închinându-se şi slujind lui Dumnezeu pururea, au fost pârâţi şi, fiind aduşi la judecată, au mărturisit pe Hristos Dumnezeu adevărat şi pe idoli îi batjocoreau. Deci au fost spânzuraţi şi-i strujeau, şi-i udau peste răni cu oţet iute şi cu sare, pârjolindu-i dedesubt cu foc. Iar ei se rugau lui Dumnezeu în tăcere, îndemnându-se unul pe altul la mucenicie. Şi nu a trecut Dumnezeu cu vederea ruga lor şi îngeri nevăzuţi i-au slobozit din legături şi le-au dat tămăduiri; iar păgânii s-au înfricoşat şi s-au spăimântat. Apoi legându-i la o roată, i-au bătut; şi cât se părea acelora că-i bat, ei nici un rău la nici un chin nu pătimeau; apoi i-au dat să-i mănânce fiarele. Şi sfinţii mucenici rămânând de toate nevătămaţi, i-au băgat în nişte căldări cu smoală clocotind pe foc; şi smoală s-a prefăcut în apă. Deci văzând păgânii că chinurile nu sunt nimic înaintea lor, le tăiară capetele”. (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Calendar

Ultima oră