Calendar ortodox 20 iunie: Sfântul Sfinţit Mucenic Metodie, episcopul Patarelor

19 Iun 2018 | scris de Luminita Ciobanu
Calendar ortodox 20 iunie: Sfântul Sfinţit Mucenic Metodie, episcopul Patarelor

Creştin ortodocşii îl prăznuiesc la 20 iunie pe Sfântul Sfinţit Mucenic Metodie, episcopul Patarelor. Sinaxarul ne spune că acest fericit, fiind dăruit de mic lui Dumnezeu, a devenit vas dumnezeiesc şi primitor al Sfântului Duh. „După aceea, luând cu alegerea de Dumnezeu din dumnezeiescul har preoţia şi arhieria, păstorea bine şi cu plăcere dumnezeiasca turmă ce i s-a încredinţat, luând asupra lui grija Bisericii şi luminând poporul cu cuvinte dulci şi îndurătoare”.

Când a văzut că se înmulţesc cei care sprijină învăţătura greşită a lui Origen, „ca un bun păstor, a ars-o cu foc dumnezeiesc, micşorând toată ceata şi negura cu înţelepciunea cuvintelor sale şi cu Dumnezeiescul har. Iar fulgerul cuvintelor sale şi trâmbiţa cunoştinţei sale au răsunat peste toată lumea; pentru aceea, neputând răbda vrăjmaşul îndrăznirea şi împotrivirea marelui acestuia, şi-a întrarmat slugile sale ca să-l omoare. Iar cel ce şi mai înainte de mucenicie era îmbrăcat cu moarte purtătoare de viaţă, tăindu-i-se capul, s-a mutat spre viaţă mai bună, întâi jertfind pe Mielul lui Dumnezeu, apoi fiind jertfit el însuşi, a fost adus lui Hristos Jertfa vie. Drept aceea a fost şi împodobit cu îndoite cununi, şi ca un viteaz ce era ajutor pentru adevăr, luându-şi sfârşitul cu sânge mucenicesc, a adormit în vecie”.(Vieţile sfinţilor de peste tot anul). Sf. Mc. Metodie ne-a lăsat scrierile sale de mare folosinţă duhovnicească, în care a proorocit, „de schimbările împăraţilor, şi de pornirile şi războaiele între neamuri, şi de pustiirile şi stingerile de locuri şi de cetăţi, şi despre binecredincioşii, şi ereticii împăraţi, şi pentru sfârşitul lumii, şi despre Antihrist şi de împărăţia lui, şi despre stingerea şi desăvârşita stricăciune a tot trupul omenesc, acestea toate mai înainte le-a spus şi le-a prorocit dumnezeiescul acesta.” (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Calendar

Ultima oră