Astăzi este ziua ta - Smiley

27 Iul 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Smiley

Dacă n-ar fi declarat cel mai în vogă artist pop al momentului şi tot s-ar putea spune, fără tăgadă, că este cel mai cunoscut, cel mai îndrăgit, cel mai adorat interpret şi prezentator (fără a uita şi calitatea de jurat în emisiunea „Vocea României”) de la copilaşii de-o şchioapă, până la bunicuţele răbdătoare care-şi plimbă nepoţeii de mână prin parcuri.

Pe de altă parte, Smiley încă rămâne cel mai râvnit burlac al generaţiei sale, niciuna dintre fetele înrolate în batalioanele de admiratoare care roiesc în jurul său neputându-se lăuda că i-a sucit definitiv minţile şi l-a determinat să facă pasul spre însurătoare.

S-a născut la 27 iulie 1983, în Piteşti, şi „oficial” poartă numele Andrei Tiberiu Maria, însă datorită atitudinii sale joviale, optimiste, a primit porecla „Smiley”, poreclă devenită ulterior numele său de scenă. Muzica şi ritmul n-au fost pentru el moştenire genetică, o trăsătură de familie, ba, dimpotrivă, mama sa i-a povestit că, în copilărie, era lemn când venea vorba de dans.

Avea, în schimb, o altă pasiune atristică, aceea de a participa la toate scenetele care se montau în şcoală. Atât de uşor memora totul, că ştia nu numai rolul lui, dar şi absolut toate replicile celorlalţi copii. În vara dintre clasa a IV-a şi a V-a pleacă într-o tabără cu profesori şi elevi de la liceul de artă. Acolo a fost prima poartă pe care i-a deschis-o destinul, acolo a făcut cunoştinţă cu chitara, acolo s-a produs declicul.

La întoarcere, l-a pus pe tată-su să-i cumpere o chitară şi să-l înscrie şi la şcoala de artă. Doi ani de zile merge în paralel cu ambele şcoli, până în clasa a VIII-a, când continuă numai cu liceul şi studiază chitara în particular. Începe să facă muzică pe calculator, încheagă o trupă „de bloc” şi compune muzică pentru toate celelalte formaţii din Piteşti.

Când însă se apropia BAC-ul şi tocmai se hotărâse s-o lase mai moale cu muzica, pentru a se putea concentra pe admiterea la facultate, se întâlneşte cu CRBL, de la Simplu, care-i propune să cânte cu ei. Nu rezistă tentaţiei şi devine solistul vocal al trupei. Aceasta a fost a doua poartă deschisă de destin. Din acest punct începe cariera sa propriu-zisă.

Intră în atenţia publicului atât ca solist al trupei Simplu, cât şi ca artist solo, scoate album după album, aproape toate premiate, în anul 2009 fondează propria casă de producţie „HaHaHa Production”, şi destinul îi mai deschide încă o poartă a succesului.

I se propune să  joace în filme, concurează în sezonul 2 şi 3 la emisiunea „Dansez pentru tine”, este timp de şase sezoane consecutive jurat la „Vocea României” şi co-prezentator la „Românii au talent”, alături de Pavel Bartoş. Aşa ajunge să fie cu adevărat unul dintre cei mai cunoscuţi şi ascultaţi artişti şi una dintre cele mai îndrăgite vedete. Modest, simpatic, sincer, cu umor, popular, fără fiţe, Smiley este totodată una dintre cele mai tonice, agreabile şi agreate apariţii pe micul ecran.

Astăzi, simpaticul „zâmbăreţ” împlineşte 34 de ani. Să-i urăm să aibă parte de tot ce e mai bun şi mai frumos pe lume, multă sănătate, bucurii nemăsurate alături de familie şi prieteni, o continuă fericire, multă inspiraţie pentru piesele ce vor urma şi să-i mulţumim pentru toate momentele de reală destindere pe care o resimţim la fiecare apariţie a sa pe micul ecran. La mulţi ani, Smiley!

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Calendar

Ultima oră