Astăzi este ziua ta - Simona Halep

27 Sep 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Simona Halep

Este cea mai valoroasă jucătoare de tenis de la noi, multă vreme statornicită pe locul 2 mondial (loc pe care-l ocupă şi astăzi), cea care ne-a purtat de atâtea ori la porţile extazului, dar şi pe culmile disperării, este “copilul teribil” al tenisului românesc şi cea care a făcut să tremure de multe ori fustiţele marilor tenismene ale lumii ori să li se pleoştească şepcuţele pe cap.

Chiar dacă n-a ajuns până acum locul 1 mondial, ambiţia, tenacitatea, puterea de muncă şi mai ales vârsta încă o îndreptăţesc să aspire la acest statut. Ştim că chiar ieri a fost învinsă de rusoaica Daria Kasatkina în turneul de Premier 5 de la Wuhan. Dar nu-i nimic! S-a pierdut o bătălie, dar lupta continuă! C-aşa-i în tenis…!

S-a născut la 27 septembrie 1991, în Constanța, într-o familie de aromâni, și-a început să joace tenis încă de la vârsta de 4 ani. La 6 ani avea deja antrenamente zilnice, iar la 16 ani se muta în București cu gândul de a face carieră în tenis. Ceea ce se și întâmplă curând. Ca junioare, își începe anul 2008 jucând finala la Notting Hill, câștigă două turnee de junioare (ITF de la București și Trofeo Bonfiglio) și turneul junioarelor de la Roland Garros, într-o finală 100% românească în fața Elenei Bogdan. Cariera Simonei începea să se contureze!

Astfel, în 2010, joacă prima finală a carierei într-un turneu WTA, în Maroc, fiind învinsă de cehoaica Iveta Benesova. Anii 2011-2012 marchează situarea Simonei între primele 50 de jucătoare ale lumii, urmând ca anul 2013 să îi aducă primele 6 titluri WTA și faptul de a fi desemnată „WTA’s Most Improved Player” (21 noiembrie 2013), devenind astfel prima jucătoare română de la Virginia Ruzici în 1978 care a primit această distincție.

În anul 2014, Simona ocupă o vreme locul 2 mondial și joacă prima finală de Grand Slam din carieră la Roland Gaross, unde este învinsă de Maria Șarapova, după un meci care a durat mai bine de trei ore. Anul 2015 este un an extrem de solicitant, cu multe meciuri jucate, însă pe tot parcursul său românca reușește să se mențină în Top 3.

Anul 2016 îi aduce câteva performanțe importante, printre care sferturi de finală la Indian Wells și Miami (pierdute la Serena Williams și respectiv Timea Bacsinsky), câștigătoare la Madrid Open în mai, apoi câștigătoare la Bucharest Open în iulie și câștigătoare Rogers Cup la Montreal, în Canada, pe 31 iulie 2016.

Cum spuneam, ieri, Halep a fost învinsă de Daria Kasatkina, dar Simona nu face din asta o dramă. “Nu am mai jucat de vreo lună. Este greu să revii şi să joci meciuri. Este greu să intri în ritm în câteva ghemuri. Poate a fost o greşeală că nu am jucat, dar aveam nevoie de odihnă după US Open. Cred că Daria a jucat foarte bine şi i-a ieşit totul. Dar nu a fost cea mai bună zi a mea. Este greu, dar iau lucrurile aşa cum sunt. Nu este nici o dramă”. Şi chiar nu este, fiindcă mai are de jucat zeci sau sute de meciuri până la atât de râvnitul loc 1 WTA.

 Astăzi, cea mai bună jucătoare de tenis română din toate timpurile și singura care are toate șansele să ajungă numărul 1 mondial împlinește 26 de ani.

Să-i urăm tot binele din lume, bucurii nenumărate, multă sănătate, zile frumoase alături de cei dragi, să-i spunem că-i suntem cu tot sufletul aproape la fiecare meci jucat, să-i ținem pumnii pentru a ajunge numărul 1 mondial și să-i mulțumim pentru toate emoțiile provocate și toate clipele fericite pe care ni le-a dăruit până acum, anticipându-le pe cele viitoare. La mulți ani, Simona Halep!

Alte stiri din Calendar

Ultima oră