Astăzi este ziua ta - Sanda Nicola

06 Feb 2016 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Sanda Nicola

Sub aparenta fragilitate trupească este o femenie puternică, tare. Știind asta, viața a biciuit-o din toate părțile și cu relele cele mai rele și cu bunele cele mai bune. Le-a atras și le-a tras pe toate după ea, ca într-un vârtej sau ca-n tornada care a dus-o pe Dorothy până la porțile de smarald ale împărăției lui Oz. Ei bine, dacă o căutați, acolo să știți că este. Dacă lucrurile stau cum spune Cioran: „Copilăria mea a fost paradisul. Realmente!”, atunci Sanda asta și-ar dori de la Oz: s-o trimită acasă, la Deva, în anii copilăriei cu vânt rebel în păr, cu urcat pe bloc și înotat în Mureș, cu toată frica paralizantă de bulboane sau vârtejuri.

S-a născut la 6 februarie, în Deva, județul Hunedoara. A terminat Colegiul Național „Decebal” din localitate, în 1996, nefiind o tocilară, ci, dimpotrivă, învățând numai la materiile care îi plăceau, la celelalte făcând doar o inconsecventă figurație. N-a luat niciodată premiul I, deși și-a dorit tot timpul, juca în piesele școlărești de teatru, deși murea de emoție, s-a apucat de fumat, ca să impresioneze gașca, și citea Hegel ca să epateze.

Când avea 5 ani, voia să facă gimnastică, pe model Nadia Comăneci, la liceu a făcut volei de performanță, apoi dans modern și orientare turistică. După liceu a dat la Facultatea de Jurnalism din Cluj și-a picat examenul. Cineva i-a spus că ăsta a fost cel mai bun lucru care i s-a întâmplat în viață, dându-i-se astfel prilejul să studieze în străinătate cu ajutorul unor burse. Și, totuși, în jurnalism a făcut carieră!

Începe ca prezentator, reporter, editor voce Pro Tv Deva (1996-1998), trece pe la Prima Tv, ca prezentator, editor voce (1998-2000), ajunge reporter de știri, prezentator „Observator matinal” Antena 1 (2001-2004) și se oprește, preț de 2 ani (2004-2006), la Realitatea Tv ca prezentator, moderator și corespondent special. În 2006-2007 este corespondent special Jurnal TVR și autoarea serialului „Românii fac curte reginei”, serial nominalizat de Clubul Român de Presă la secțiunea „Cel mai bun reportaj-anchetă”, în cadrul Galei CRP 2007.

Timp de 4 ani, simte nevoia să facă un alt fel de jurnalism, lucrând ca jurnalist freelance pentru rețelele internaționale de știri Al Jazeera English și France 24. După această experiență, o găsim ca prezentator al jurnalului principal B1 Tv și realizatoarea emisiunii „Generația cu cheia de gât” (2011-2012), iar din 2012 și până în prezent este prezentator, moderator și corespondent special al postului Digi 24.

Când era elevă, se visa profesoară de engleză. Destinul a hotărât altceva. A stabilit ca pe Sanda Nicola să n-o vadă numai 25-30 de perechi de ochi curioși și mirați (cât încap într-o sală de curs), ci 18-20 de milioane de telespectatori, cât încap într-o țară! Alături de toți aceștia îi spunem colegei noastre cu mare, mare simpatie: „La mulți ani, Sanda!”

Alte stiri din Calendar

Ultima oră