Astăzi este ziua ta - Roxana Voloşeniuc

19 Iul 2018 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Roxana Voloşeniuc

Este frumoasă, provocatoare și, cu siguranță, se „îmbracă bine”, fiind cea care conduce revista Elle (cea mai vândută revistă glossy din România) și cea care dă sfaturi în ceea ce privește tendința modei pe mapamond. Este distinsă, senzuală și, cu siguranță, știe cele mai hot tendințe din lumea fashion și beauty. Este caldă, feminină (și feministă), mereu aproape de „sexul frumos”, lunar având (prin intermediul revistei) cele mai bune recomandări health și lifestyle pentru cititoarele și admiratoarele sale.

S-a născut la 19 iulie 1975, și îi place enorm să călătorească (încă de la 7 ani a început să călătorească singură, fără părinți, în tabere). Intrând în lumea modei, inițial ca model, cu atât mai mult a avut șansa să străbată lumea în lung și-n lat. Înainte de a deveni redactor-șef la Elle România (post obținut în urma unui concurs și a unor discuții interminabile la Paris), a fost, aproape doi ani, redactor de modă la Elle.

De atunci au trecut 20 de ani și peste ea și peste revista pe care o conduce, rămânând, ambele, în acestă unitate de timp, la fel de dinamice, la fel de frumoase, la fel de interesante, la fel de vii, cu aceeași prospețime, fără ca vremea scursă să le știrbească farmecul. Doar aniversările (cum este cea de azi), îi mai amintesc, o dată pe an, că prin universul terestru mai trece un anotimp, un an, un timp...

Știți ce spunea la aniversarea din 2008? „Mi-am petrecut ziua de naștere în Deltă, mai precis la Sfântu Gheorghe. Este un loc pe care îl recomand tuturor cu căldură. Față de acum 10 ani, efectivul Elle este de patru ori mai mare, iar, în loc de o revistă, publicăm cinci: Elle, Elle Decoration, Elle Man, Elle Mariaj, Elle Bistro și avem luni în care se produc peste 500 de pagini. Dar nu mi-am dorit niciodată să fac altceva decât ce fac acum! La 33 de ani – vârstă biblică – mă simt...ca la început!”

La aniversarea de 35 de ani (în 2010) era tot plecată. „Mă aflu într-un periplu în Asia, care a debutat cu Conferința Internațională Elle, din Shanghai, apoi am plecat câteva zile în Bangkok, Cambodgia, acum Laos și Phuket. Îmi place să călătoresc și să descopăr locuri și oameni noi, la fel de mult cum îmi place să călătoresc cu mintea, cu imaginația”.

Cum a fost aniversarea de 38 de ani? Venise deja pe lume băiețelul ei, Ivan, și modul de a percepe lucrurile se schimbase puțin, deși călătoriile tot călătorii au rămas. „Între timp, sunt a devenit suntem, adică trei oameni de bază: mama, tata și „I”, așa cum își spune Ivan, băiețelul meu de doi ani. Ivan a călătorit deja în patru țări, inclusiv Thailanda. Probabil că îmi seamănă foarte mult, pentru că s-a simțit acasă oriunde am mers și a socializat cu toți oamenii care au intrat în contact cu el”.

Iat-o și la aniversarea vârstei de 39 de ani (2014): „Mă apropii cu pași repezi de jumătatea vieții. Am fugit din nou de acasă, undeva în Franța, la un castel superb, împreună cu Alex și Ivan, familia mea de cinci ani încoace. Mă consider un om norocos, pentru că am știut cum să-mi gestionez norocul pe care l-am primit în dar de la ursitoare.”

Ce face în momentul de față, în pargul aniversării vârstei de 43 de ani? Păi, se ghidează după „învățăturile” lui Noica, pe care și le-a asumat: „Trebuie să-ți lucrezi înfățișarea. După 40 de ani nu mai ai voie să arăți indecis, să arăți oricum. Trebuie să se vadă pe chipul tău unde ești situat, cine ești!” Și, într-adevăr, Roxana Voloșeniuc știe acum cine este: o femeie de succes, cu o minunată carieră, cu o familie frumoasă și cu posibilitatea de a fi aproape de toate cititoarele revistei Elle.

Astăzi, Roxana împlinește 43 de ani. Să-i urăm o viață absolut minunată alături de familie și prieteni, multă sănătate, bucurii și să ducă pe mai departe destinul revistei pe care o conduce, cu același profesionalism ca până acum. La mulți ani, Roxana!

 

 

Alte stiri din Calendar

Ultima oră