Astăzi este ziua ta - Prof.Dr. Dorin Sarafoleanu

09 Feb 2020 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Prof.Dr. Dorin Sarafoleanu

Cu o tenacitate specifică marilor spirite, de peste jumătate de secol, Prof. Dr. Dorin Sarafoleanu slujește neîncetat medicina noastră, contribuind enorm la modernizarea ORL-ului în România.

De aproape 60 de ani aflat în slujba semenilor săi, descoperindu-le afecţiunile ce ţin de otorinolaringologie, tratându-le şi vindecându-le, pregătind (didactic) generaţii întregi de medici specialişti integraţi acestui domeniu, prof. dr. Dorin Sarafoleanu, pentru toţi pacienţii săi, n-a fost numai un medic şi atât, ci mai degrabă un vindecător, un binecuvântător miruit cu har divin, atâta vreme cât, poate pentru mulţi dintre ei, a făcut adevărate miracole.

 S-a născut la 9 februarie 1936, în localitatea Ghizela, judeţul Timiş. Când era mic, îl bucurau poveștile cu zâne, feți-frumoși, zmei și împărați spuse de părinți ori de bunicul matern și-adormea noaptea cu senzația că face parte din lumea mirifică a basmelor. Copil fiind, fascinat de fratele mamei, un avocat de succes în epocă, inițial, a vrut să-i calce pe urme.

Destinul l-a dus însă spre biblioteca mamei îmboldindu-l să citească și să studieze câteva cărți celebre cu doctori. Spre bucuria tatălui, la sfârșitul liceului dădea examen la Facultatea de Medicină din Timișoara. Un alt factor determinant în ascensiunea sa profesională a fost soția, care l-a ajutat și sprijinit în meseria aleasă. Așa au fost începuturile.

Într-un interviu, dat cu ceva vreme în urmă, spunea: „Destinul mi-a scos în cale câțiva oameni care și-au pus amprenta (și umărul) la evoluția mea. Aceștia au fost profesorul Lazeanu, de la care am învățat temeinic otorinolaringologia, profesorul Burghele, ministrul sănătății în epocă, care mi-a propus să nu plec în Tunisia, unde obținusem un contract de muncă, creându-mi serviciul de ORL, astăzi clinica ORL Sfânta Maria și numindu-mă șeful acestei secții.

În sfârșit, profesorul Proca și academicianul Ion Ursu care mi-au acordat o bursă de studii în Franța, pentru a învăța chirurgia cu laser, pe care tot cu ajutorul domniilor lor am introdus-o în chirurgia ORL din țara noastră.”

După ce două mandate (8 ani) a făcut parte din biroul executiv EUFOS (Federația Europeană a Societăților ORL), Dorin Sarafoleanu a organizat, în 1999, primul Congres francofon din istoria specialității, la București, fiind ales ca președinte al Societății Francofone de ORL și Chirurgie Cervico-Facială (SFORL).

A primit un premiu de excelență din partea conducerii Societății Latine de ORL și Chirurgie Cervico-Facială pentru contribuția pe care a adus-o la reorganizarea și relansarea științifică a acestei societăți, pentru organizarea Congresului care a avut loc la București, în aprilie 2006. Nivelul științific a fost apreciat ca excepțional, fapt pentru care a fost ales președinte al acestei societăți pentru un mandat.

A condus mulți ani secția ORL „Sfânta Maria”, creând o clinică modernă , orientată spre o chirurgie de o deosebită dificultate tehnică, la care a contribuit prin diferite inovații, a publicat monografii de valoare în specialitatea sa și a format un colectiv de tineri specialiști de marcă, printre care se numără și fiul său, Codruț, cel care în prezent conduce Clinica ORL „Sfânta Maria.”

„Sunt produsul unei Școli Medicale Românești, care până nu demult s-a bucurat de un incontestabil prestigiu internațional. Eu fac parte din acea categorie de medici ai generației mele care au încercat – uneori cu succes – să se realizeze în țara lor, indiferent de obstacole și greutăți.

Am îmbrățișat cu convingere principiul conform căruia, deși știința nu are granițe, există, totuși, un patriotism științific.” Frumos spus! Dacă, măcar 10-15% dintre cetăţenii acestei ţări ar fi fost de nobleţea, de inteligenţa, de factura domnului doctor, România ar fi fost departe!

Astăzi, profesionistul, cunoscutul medic, împlineşte 84 de ani. Să-i urăm să aibă parte numai de lucruri bune, bucurii alături de familia sa şi de cei dragi, multă sănătate, să-i mulţumim şi să-i spunem că-i suntem recunoscători fiindcă a rămas aici, în ţară, pentru a-şi trata compatrioţii. La mulţi ani, domnule doctor Sarafoleanu!

 

 

Alte stiri din Calendar

Ultima oră