Astăzi este ziua ta - Mihaela Nicola

31 Dec 2018 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Mihaela Nicola

„A trecut multă vreme de când bărbații nu mai reprezintă exclusiv voința, brațul și mintea cetății. Intuitive, perseverente, bătăioase, puternice, femeile dovedesc în multe cazuri că fac politică mai abitir decât bărbații și demonstrează adesea că în business pot atinge performanțe cu care puțini bărbați se pot mândri.

Acolo unde domnii aplică cinismul, doamnele iau decizii cu suflet. Atunci când domnii cumpănesc îndelung, doamnele au acționat deja. Domnii elimină, doamnele adaugă. Domnii savurează parcursul, doamnele sunt interesate de destinație”.

Știți cine spune asta? Evident, o femeie bătăioasă, frumoasă și luptătoare ca o amazoană, o femeie cu real succes. Este vorba despre Mihaela Nicola, CEO al grupului de comunicare „The Group”, lector la Universitatea de Comunicare și Relații Publice SNSPA din București și una dintre cele mai puternice femei în business.

Născută în prima zi a Anului Nou, la 1 ianuarie 1968, aparent, Mihaela Nicola pare extrem de pragmatică, precisă (contrabalansând cu o sensibilitate anume), măcar și pentru faptul că a absolvit Facultatea de Matematică, chiar dacă nu a profesat vreodată în domeniu.

Dar matematica este aproape de filosofie, iar filosofia se ocupă de toate relațiile invizibile ce leagă judecata, raționamentul, conceptul, adică de viață (simplist spus), de relațiile dintre oameni, de lumea înconjurătoare reflectată în factorii senzitivi și raționali ai omului.

Așadar, viața însăși și nevăzutele ei legi o direcționează pe Mihaela spre publicitate. Cariera în publicitate și-a început-o în 1991 la agenția Grafitti BBDO, după trei ani s-a aflat în managementul grupului Ogilvy timp de un deceniu, urmând ca din 2005 să-și înceapă propria afacere.

După numai doi ani de activitate (în care a avut doar cel mai mare profit, nu și cea mai mare cifră de afaceri), din 2007, agenția „The Group” devine lider de piață, conform tuturor clasamentelor oficale.

Conform clasamentului Forbes (dat publicității la [nceputul anului trecut) privind topul celor mai influente femei din România, Mihalea Nicola se află pe locul 16, iar agenția sa rămâne în continuare cel mai mare holding de comunicare din țară, având în componență 13 agenții care acoperă întreaga expertiză de marketing, media și de comunicare. La ora actuală, grupul condus de Mihaela Nicola furnizează servicii de marketing și programmatic media pentru mai mult de 200 de branduri, circa 60% dintre clienții grupului fiind companii multinaționale, iar 40% companii locale.

Cum reușește Mihaela să-și păstreze poziția (atât de invidiată) de femeie de succes? „Reușesc să trăiesc armonios și vesel, făcând slalom abil printre urâtul, frustările vindicative și apetența pentru complicat ale celor mai mulți. Ocupația mea este promovarea valorilor, iar preocuparea constantă e căutarea simplității. Așa se naște mereu inovația și se ivește drumul cel mai scurt către vise împlinite. Mi-am păstrat limpezimea privirii și felul curat de a iubi al unui copil, mi-am păstrat bucuria de a crede în miracole și mi se pare că existența însăși e magie”, spunea cu ocazia unei trecute aniversări.

Mâine, șefa grupului de comunicare „The Group” împlinește 50 de ani. Să-i urăm să aibă parte de tot ce e mai bun și mai frumos pe lume, sănătate, bucurii, fericire lângă cei dragi, belșug și prosperitate și să-i aducă mereu ceasul, cât poate aduce anul nou care abia începe. La mulți ani, Mihaela Nicola!

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Calendar

Ultima oră