Astăzi este ziua ta - Marta Petreu

14 Mar 2016 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Marta Petreu

Pe de altă parte, însă, referindu-ne la noi, versurile lui Blaga sau Ion Barbu spun altceva și altcum. La fel a spus, de-a lungul vremii, încă de la volumul de debut „Aduceți verbele” (1981) și până la „Scara lui Iacob” (2005) poezia doamnei Marta Petreu.

Dar personalitatea și râvna, ținuta intelectuală și actul scriptic al doamnei profesor nu au fost nimbate numai de volumele de versuri, care au atras, încă de la început, atenția breslei scriitoricești din anii 80, ci și de lucrările analitice, cu mare încărcătură filosofică, proiectate asupra unor mari personalități și gânditori români, de la Caragiale la Nae Ionescu, de la Noica la Bucur Țincu, Arthur Dan, Constantin Rădulescu-Motru, Radu Stanca, etc., urmând ca pe cinicul și răzvrătitul Cioran să-l primească și să-l îmbrățișeze în mod special, dincolo de timp și de spațiu, în „preocupările” sale de ordin intelectual.

S-a născut la 14 martie 1955, în comuna Jucu de Jos, județul Cluj, într-o familie de țărani, care și-ar fi dorit-o mai degrabă prizonieră a universului lor rural, decât școlită și „rătăcită” în universul citadin. După absolvirea școlii din satul natal, în 1970, și a Liceului „Emil Racoviță” din Cluj, în 1974, urmează cursurile Facultății de Istorie și Filosofie – secția filosofie – a Universității din Cluj, pe care o absolvă în anul 1980.

Între 1980-1990, publică două volume de versuri „Aduceți verbele” (1981) și „Dimineața tinerelor doamne” (1983) care atrag atenția generației de scriitori „optzeciști” și a criticii de specialitate (prima cronică a primului său volum de poezie este semnată de Nicolae Manolescu în „România literară”). Dacă, în 1976, era membru al grupării literare „Echinox”, în martie 1990 o găsim ca redactor la revista „Steaua” a Uniunii Scriitorilor din România, urmând ca , din mai 1990 și până azi, să fie redactor șef la revista „Apostrof” a Uniunii Scriitorilor, iar din 1991, director al Editurii Biblioteca Apostrof și președintă a Fundației Culturale Apostrof.

Pe plan profesional a fost lector, apoi conferențiar și, din 2001 până azi, profesor la Catedra de Istoria filosofiei și Logică a Facultății de Istorie și Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj. Ca publicații are câteva zeci de volume proprii și este câștigătoare a peste douăzeci de premii, printre ultimile fiind Premiul pentru cea mai bună carte de ficțiune a anului 2011, decernat de Gala Industriei de Carte din România, mai 2012, pentru romanul „Acasă, pe Câmpia Amarghedonului”.

Astăzi este ziua sa de naștere. Să-i urăm clipe minunate alături de cei dragi, multe bucurii și împliniri. La mulți ani, doamnă Marta Petreu!

Alte stiri din Calendar

Ultima oră