Astăzi este ziua ta - Marcel Pavel

04 Dec 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Marcel Pavel

Îndrăgostit de muzică (speră să poată cânta şi la 90 de ani), cu o voce uşor de recunoscut, care urcă şi coboară „îndulcind” sunetele, melodioasă dar şi puternică, trecând deseori în registrul specific ariilor de operă, vesel, dezinvolt, comunicativ, mereu pus pe şotii, interpretul Marcel Pavel s-a făcut atât de cunoscut de-a lungul vremii, încât nimeni din ţara asta nu poate să afirme că n-a auzit de el sau că nu i-a ascultat măcar o melodie. Şi nu numai românii au auzit sau au fost încântaţi de prezenţa sa scenică atâta vreme, ci şi străinii,  căci, în anul 2002, împreună cu Monica Anghel, a reprezentat România la Eurovizion cu melodia „Tell me why”.

S-a născut la data de 4 decembrie 1959, în satul Independenţa, judeţul Galaţi, însă nu micuţa localitate i-a fost tărâmul copilăriei, ci oraşul Câmpulung Muscel, unde familia s-a mutat pe când avea trei anişori. Tot aici avea să-şi arate pasiunea pentru muzică atunci când, o dată mutaţi, a început să bată la tobe.

Despre copilăria sa, acum câteva zile, într-o emisiune televizată, Marcel Pavel povestea: „Pe vremea aia noi nu aveam nici televizor, nici măcar baie nu aveam. În copilărie eram sub zero, aproape de pragul de subzistenţă. Mama, fiind disperată să realizez ceva, mi-a spus că trebuie să cumpărăm tobe. Problema era că nu aveam bani.

Ea mi-a spus că îmi va îndeplini acest vis al meu şi a făcut împrumut. Mămica mea era femeie de serviciu la şcoala unde noi, toţi fraţii, învăţam. Toată lumea îi pupa mâna după ce aveam audiţii în cadrul şcolii. Îi pupau mâna şi ea era cu mătura şi făraşul în mână şi cu un halat de îngrijitoare. Nu am cum să uit toate lucrurile astea, dacă spun despre mama mea, spun cu tot sufletul”.

Dar nu întâmplător a înmugurit în el această pasiune, deoarece toţi membrii familiei (mai puţin mama sa) au fost muzicieni: tatăl violonist, fraţii săi Micky Pavel-saxofon, claviaturi, solo voce; Gigi Pavel, stabilit în Germania, saxofonist profesionist; iar sora sa, Gina Pavel, pianistă şi solist vocal. Oricum, toţi au moştenit talentul bunicului, Ion Taraş, care a fost un cunoscut rapsod popular.

La vârsta de 6 ani, Marcel Pavel începe studiile muzicale, înscriindu-se la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice din Câmpulung Muscel, la violoncel şi pian. Urmează apoi Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Piteşti, studiind în paralel percuţia şi îndreptându-se pre stilurile de muzică rock şi jazz-rock.

Într-un „legatto” firesc şi o logică previzibilă, urmează cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti – Secţia Canto clasic. Începând cu anul 1981 susţine numeroase turnee în străinătate: Olanda, Gemania, Iltalia, Belgia, Franţa, Elveţia, Austria, Polonia, Egipt, Israel, SUA, Spania, Turcia, etc., desăvârşindu-se ca artist. Devine astfel din ce în ce mai cunoscut, explodând (muzical) de-a dreptul, în vara anului 2000, cu melodia „Frumoasa mea”, compusă de Ovidiu Komornik.

Cântă apoi cu nenumăraţi artişti din ţară, dar şi în concerte cu Toto Cutogno, Bonney M şi Smokie. Punctul de vârf al carierei sale de până acum îl constituie însă câştigarea selecţiei naţionale pentru Eurovizion 2002 (alături de Monica Anghel) şi plasarea pe locul nouă în finala acestui concurs, cea mai bună poziţie a României de până atunci în acest concurs. Pe plan personal, este căsătorit din 1992 cu Violeta Smîsleaeva, fostă balerină a Teatrului Bolşoi din Moscova, împreună cu care are trei copii.

Astăzi, cunoscutul şi îndrăgitul interpret împlineşte 58 de ani. Să-i urăm toate cele bune alături de cei dragi, multă sănătate, o carieră cât mai lungă şi mai bogată şi să ne încânte pe mai departe cu şarmul său şi vocea sa de excepţie. La mulţi ani, Marcel Pavel!

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Calendar

Ultima oră