Astăzi este ziua ta - Lucian Bute

27 Feb 2016 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Lucian Bute

Oficial, pentru toată suflarea sportivă din întreaga lume „Lucian Bute este un pugilist român care deține centura NABF la categoria semigrea și care a fost campion mondiat IBF la supermijlocie timp de aproape 5 ani, perioadă în care și-a apărat titlul de 9 ori”. Pentru noi, Lucian Bute este un român adevărat, un erou, un luptător mândru, ambițios, îndârjit care, la fel ca anticul Anteu (cel care căpăta putere de câte ori atingea pământul, mamă fiindu-i însăși Geea, adică Pământul), pentru a căpăta forța și dorința de-a învinge, trebuia să-și știe toți românii aproape, să simtă că-l susțin.

S-a născut la 28 februarie 1980, în localitatea Pechea, județul Galați. Copil fiind bătea mingea pe maidan, fiind unul dintre cei mai apreciați dribeuri din gașcă. La box a ajuns dintr-o întâmplare, mai mult cărat de un prieten, prin 1995. Însă era atât de slab, încât aproape nu se încadra nici la cea mai de jos categorie, cea de 45 de kilograme. Dar timpul a trecut, Bute a învățat repede secretele jocului, a luat în greutate, s-a perfecționat, și-a învins toți adversarii și, iată-l, în anul 2003 devenind boxer profesionist, semnând un contract cu clubul canadian Interbox.

Locuiește în orașul Montreal (a dobândit cetățenia canadiană în anul 2012) și este antrenat de Stephan Larouche, cel care i-a antrenat pe foștii campioni mondiali Eric Lucas și Leonard Doroftei. În mare, povestea de campion mondial a lui Lucian Bute este cam așa: își adjudecă titlul de campion mondial versiunea IBF, pe 9 octombrie 2007, după un meci cu columbianul Alejandro Berrio, devenind al treilea român care câștigă un titlu mondial la profesioniști după Doroftei și Mihai Leu.

De atunci a trebuit să-și apere centura fiind învins de numai trei ori: de Carl Froch, Jean Pascal și, la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, de britanicul James DeGale, după un meci foarte controversat. Acum câteva zile, într-o conferință de presă, Yvone Michel, președintele clubului care organizează meciurile lui Lucian Bute, a declarat că românul are prevăzute trei dispute în 2016, prima dintre ele fiind la sfârșitul lunii aprilie sau începutul lunii mai, un posibil adversar fiind Artur Beterbyev (31 de ani), de origine cecenă.

Până atunci, însă, mâine este ziua în care Lucian împlinește 36 de ani. Să-i urăm, alături de toți românii care au fost cu sufletul și pumnii strânși alături de el la fiecare meci disputat, multă sănătate, bucurii și noi victorii, care să-l bucure și să ne bucure deopotrivă: La mulți ani, Lucian!

Alte stiri din Calendar

Ultima oră