Astăzi este ziua ta - Iuliana Tudor

16 Iun 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Iuliana Tudor

Frumoasă, elegantă, mereu veselă şi zâmbitoare, excelent realizator şi moderator de televiziune (mai nou la radio, la Smart FM), pentru Iuliana Tudor (şi nu numai pentru ea) fiecare clipă trăită stă sub semnul lui „O dată-n viaţă”. Căci timpul, implacabilul, ireversibilul, indiferentul, impasibilul, dar şi generosul, vindecătorul, binecuvântatul timp îi oferă Iuliane (şi nu numai ei!) clipe unice adunate secundă cu secundă, crâmpeie frugale de existenţă, măsurate tot cu rigla unică a unei vieţi omeneşti, însemnate pe răbojul marii treceri prin lume prin aniversări şi zile de naştere.

S-a născut la 16 iunie 1977, în Băicoi, județul Prahova, și și-a împărțit copilăria între jocul cu creta ori țopăitul în pătrățelele șotronului pe asfaltul urbei și joaca pe ulițele prăfuite, dar înecate în verdeață, din satul bunicilor. La bunici a întâlnit prima dragoste, la vârsta de 16 ani, dar a cunoscut și prima dezamăgire. După câteva luni de fericită relație cu un băiat, vecin al bunicilor, acesta o părăsește pur și simplu, frângându-i inima. Câțiva ani a suspinat după el!

Urmează cursurile Liceului Pedagogic din Ploiești, absolvă Facultatea de Drept a Universității din București și face apoi Facultatea de Pedagogie Muzicală din cadrul Universității Naționale de Muzică. Debutează în televiziune, la TVR 1, în 1999, fiind prezentatoarea emisiunii „O vedetă...populară”, reușind să obțină audiențe bune, ținând cont de profilul emisiunii.

Pasionată de ceea ce face merge pe teren, culege folclor și se dedică total meseriei pe care o „fură” de la colegii în vogă la acea vreme: „mă furișam în galeriile de lumini, mă piteam în întuneric și urmăream ore în șir cum lucrează Horia Brenciu, bunăoară”.

De la debutul din 1999, realizările Iulianei Tudor depășesc granițele țării, notorietatea proiectelor pe care le-a coordonat recomandând-o pentru superproducții: Teledonurile TVR, Festivalurile Cerbul de Aur, Mamaia-Folclor, Maria Tănase, precum și Galele TVR 50, România din suflete, Premiile TVR Internațional și Gala Crucea Roșie, fiind doar câteva dintre proiectele care au avut-o în prim-plan.

Cu toate astea, numele său se confundă în prezent cu mega-producția „O dată-n viață”, care a debutat în 2007 și s-a desfășurat neîntrerupt până azi. Oameni politici sau sportivi de performanță (Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Leonard Doroftei) au îmbrăcat costume tradiționale românești, cântând și dansând muzică populară, fericiți că măcar „O dată-n viață” au putut face așa ceva.

Dincolo de solicitanta meserie și de uriașa responsabilitate pe care o are față de spectatorii și telespectatorii săi, pe plan familial, Iuliana este o femeie fericită și împlinită. A aniversat de curând 21 de ani de căsnicie cu Răzvan (pe care l-a cunoscut, la vârsta de 18 ani, când l-a întrebat, într-o biserică, cât este ceasul) și 7 ani de când a venit pe lume băiețelul lor, pe care-l iubește ca pe lumina ochior.

În rest, e bucuroasă atunci când poate dărui bucurie și speranțe altora. „Cred în oameni până o să mor. Lucrez cu oameni, fac emisiuni pentru oameni, am primit atâta dragoste de la oameni, cât nu cred că a primit cineva. Încerc să le răspund oamenilor cu aceeași dragoste. Să le dau emoții și sentimente”, spunea vedeta cu ceva timp în urmă.

Astăzi însă, frumoasa moderatoare împlinește, o dată-n viață, vârsta de 40 de ani. Să-i urăm mulți ani fericiți și de acum încolo, sănătate, bucurii, nenumărate împliniri și zile senine alături de cei dragi. La mulți ani, Iuliana!

 

 

 

 


 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Calendar

Ultima oră