Astăzi este ziua ta - Gheorghe Hagi

05 Feb 2016 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Gheorghe Hagi

„Golul tuturor timpurilor” din fotbalul românesc l-a marcat, pe 18 iunie 1994, în meciul România-Columbia 3-1, în timpul Campionatului Mondial de Fotbal din Statele Unite. Într-o fază care nu anunța nimic, Dorinel Munteanu îi pasează pe partea stângă lui Hagi. Acesta face câțiva pași în față, observă că portarul columbian este ieșit din poatră și trimite din unghi, de la aproximativ 67 de metri, un lob perfect care intră chiar în vinclul din stânga al porții adverse.

S-a născut pe 5 februarie 1965, în comuna Săcele, județul Constanța, „într-o familie obișnuită de aromâni, cu respect pentru cuvintele, cântecele și obiceiurile armânești”, cum îi place să spună. După ce, ca orice copil, bate mingea pe maidane, la vârsta de 10 ani a început să joace fotbal la Farul Constanța, debutând în prima divizie la numai 17 ani. De-a lungul carierei a mai evoluat la Sportul Studențesc, Steaua București (cu care a câștigat trei titluri de campion al României, două Cupe și Supercupa Europei, în perioada 1987-1990), Real Madrid, Brescia, Barcelona și Galatasaray (patru titluri de campion al Turciei, o cupă UEFA și o Supercupă a Europei).

A debutat la echipa națională la vârsta de 18 ani, într-un amical Norvegia-România. După ce, preț de un deceniu, a fost căpitanul de drept al naționalei, se retrage din echipa națională pe 21 aprilie 2001. La ultimul său meci pentru România 80.000 de fani din toată țara au venit să-l salute, să-l aclame, să-l ovaționeze pentru toate bucuriile aduse și toate meciurile încântătoare oferite.

Și, la fel ca mulți alți mari foști jucători, după încheierea carierei fotbalistice, Gică a optat pentru antrenorat. A antrenat timp de cinci luni echipa națională (2001) și-a fost apoi – scurte perioade, cel mult un an – antrenor la Bursaspor, Galatasaray, FCU Politehnica Timișoara și FC Steaua București. În prezent, este antrenorul echipei Viitorul Constanța, echipă pe care o și patronează, aflată în momentul de față pe locul 2 în Clasament.

La cei 51 de ani pe care-i împlinește astăzi, Gheorghe Hagi este cunoscut, respectat și apreciat de toată suflarea românească, recunoscut în mai toate țările Europei (fotbalistice) și se află într-un moment bun al existenței sale, când toate îi merg din plin. Să ne alăturăm tuturor acelora care vor să-l felicite de ziua sa, să-i spunem „La multți ani!” și să dăm lumii de știre că regle fotbalului românesc împlinește 51 de ani. La mulți ani, Gică!

Alte stiri din Calendar

Ultima oră