Astăzi este ziua ta - Gabriela Firea

13 Iul 2018 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Gabriela Firea

Energică, ambiţioasă, luptătoare, la 5 iunie 2016, Gabriela Firea câştiga alegerile locale devenind ulterior prima femeie-primar a Bucureştiului, în ciuda reticenţei unora cum că femeile n-au ce căuta în politică, conducerea cetăţii sau a unei ţări fiind apanajul exclusiv al bărbaţilor. Dincolo însă de implicarea politică este sensibilă, cochetă, visătoare (ca orice femeie), mamă (în sensul cel mai adânc al cuvântului) şi soţie (în sensul cel mai pur şi mai frumos al termenului).

S-a născut la 13 iulie 1972, în Bacău, într-o familie de muncitori care, din cauza slujbelor, nu aveau prea mult timp să se ocupe de ea și de ceilalți trei frați (două fete și un băiat), astfel încât ei, copiii, au trebuit să se crească unii pe alții. „Vinovați” pentru aplecarea ei spre scris, spre poezie, spre filologie, au fost mătușa Margareta, sora mamei, femeie erudită, care citise un munte de cărți, și profesorul său de limba română, de la Liceul de aviație, d-l Gheorghe Iorga, cel care o meditează gratuit pentru examenul la Facultatea de Litere a Universității din București.

Ca să câștige ceva bani pentru a se putea întreține în facultate, după terminarea liceului se angajează ca suplinitor de limba română și franceză la școala din Cleja, o comună aflată la 30 km de Bacău, unde predă numai un trimestru, deoarece se angajează ca reporter la săptămânalul „Pur și simplu” din Bacău. Așa a început aventura în presă, primul pas făcut pentru a deveni ceea ce este astăzi!

În timp ce lucrează aici, vede un anunț pentru un post de redactor la ziarul „Azi” din Capitală. Trimite câteva articole tipărite și o scrisorică prin care spune că, dacă articolele au plăcut, își face bagajul și vine la București. Primește răspuns: „Fă-ți bagajul!” Vine în Capitală, dă examen, ia la Facultatea de Litere, dar, deși este „la zi”, participă numai la cursurile importante, munca la ziar ocupându-i mai tot timpul.

Participă la campania electorală a lui Petre Roman, și, când aceasta ia sfârșit, se angajează la Radio Contact. Cu acordul lui Călin Popescu Tăriceanu, participă la un concurs de reporter la TVR și ajunge în prima televiziune a țării. Începe de jos, ca reporter de teren, apoi editor-prezentator la jurnalele mici, apoi la principalul jurnal, sfârșind prin a fi realizator de emisiune. Are ghinion ca jurnalistul Cristian Tudor Popescu să facă niște afirmații nu tocmai binevenite la adresa PNȚ-CD (partidul la putere atunci) și este pe cale să-și piardă emisiunea.

Cum atmosfera „se alterase” suficient de mult, vine la Antena 1 (în 2001) ca redactor și prezentator al emisiunii „Observator” (până în 2009), precum și realizator al emisiunilor „Săptămâna financiară” și „Știrea zilei”. Din 2009, preia conducerea firmei Intact Advertising, fiind și directorul general al ziarului Financiarul și al revistei Felicia. Intră explicit în politică, în august 2012, devenind membră PSD și senator în colegiul 1 Ilfov.

La începutul anului 2013 este aleasă în funcția de președinte al organizației județene Ilfov, iar din aprilie același an devine vicepreședinte al partidului la nivel național. La alegerile prezidențiale din noiembrie 2014 a îndeplinit funcția de purtător de cuvânt al candidatului PSD Victor Ponta. Este mai apoi desemnată să candideze din partea PSD la alegerile pentru funcția de primar general al Bucureștiului și câștigă Capitala, devenind prima femeie primar general al marelui oraș.

Astăzi, doamna primar general împlineşte 46 de ani. Să-i urăm tot binele din lume, multă sănătate, bucurii, fericire alături de cei dragi și să rezolve „gospodărește” nevoile Capitalei și ale locuitorilor ei. La mulți ani, Gabriela Firea!

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Calendar

Ultima oră