Astăzi este ziua ta - Florin Codre

18 Apr 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Florin Codre

Este unul dintre cei mai importanţi sculptori români contemporani (poate cel mai bun), creator de artă monumentală, cascador (în tinereţe) şi crescător de cai de rasă. Majoritatea lucrărilor sale sunt ecvestre, crește cai și a făcut cascadorie, declarând că a fost unul dintre soliștii sau inițiatorii cascadoriei călare.

Cândva, Noica făcea teoria celor trei tipuri de cai: sunt cai de tracțiune, cai de circ și cai de curse, afirmând că pe el nu-l intereseau decât „caii de curse” și nu „caii de circ”, care evoluau în arena istoriei. La fel, pe Codre îl interesează caii de curse, și la propri și la figurat, și-ar vrea să colaboreze cu oameni care să-i înțeleagă pe deplin menirea.

„Mă ocup de artă, și creșterea calului este o opțiune total artistică. În familia mea se creșteau cai și din primii bani pe care i-am câștigat, după ce am terminat facultatea, prin 70, mi-am cumpărat primul cal. Am vrut să cresc și eu cai în mod organizat, dar nu mi-a permis atunci statul. Era monopol de stat creșterea calului de rasă. Am ieșit în străinătate, am câștigat bani și m-am mutat în Normandia pentru că e leagănul cailor. Calul este încă acea bucățică de natură, natură adevărată, cu care mă confrunt zilnic. Fără el probabil m-aș pierde, m-aș aliena definitiv”, spune Codre.

S-a născut la 18 aprilie 1943, în Brașov, și este cunoscut ca fiind cel care a realizat statuia ecvestră a lui Carol I din București și a câștigat concursul pentru ridicarea unei statui a regelui Ferdinand destinată a o înlocui pe cea înaltă de 18 m ridicată în 1937 de Ivan Mestrovic, care era situată aproape de Piața Victoriei, lângă biserica Mavrogheni, topită de comuniști. Potrivit machetei, monumentul va fi instalat în Piața Victoriei și va avea în spate parcul, ca un zid natural de protecție.

Cronologic, în 1978, ridică statuia ecvestră a lui Avram Iancu, la Tg. Mureș: tot în 1978 începe să sculpteze în afara țării, dar își păstrează cetățenia română (în prezent locuiește într-un castel în Normandia); în 1989, regizează filmul „Șobolanii roșii”, primul film românesc de ficțiune, finanțat prin acțiune privată, văzut în cinematografe de aproape un milion de oameni; în 2007 i se atribuie construcția Monumentului Marii Uniri, ce urmează să fie amplasat pe un lac în centrul municipiului Arad; în 2008 ridică statuia ecvestră a regelui Carol I la Călărași.

În 2010 ridică statuia regelui Carol I în București și câștigă concursul pentru ridicarea statuii regelui Ferdinand în Piața Victoriei. În 2012 este numit membru în Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român. De-a lungul vremii a primit Premiul Tineretului de sculptură (de două ori), Premiul Uniunii Artiștilor Plastici și, în 2008, a fost declarat Cetățean de onoare al municipiului Călărași.

Revenind la pasiunea sa de-o viață, dacă în 2009 creștea peste 200 de cai în patru ferme din Franța, Germania și România, acum doi ani avea numai 60 de cai, diferența de cai regăsindu-se în investițiile pe care le face în cei 60 de cai păstrați, deoarece costă enorm îngrijirea lor.

Astăzi, renumitul sculptor împlinește 74 de ani. Să-i urăm multă sănătate, zile bune și împlinirea tuturor proiectelor propuse. La mulți ani, Florin Codre!

 

Alte stiri din Calendar

Ultima oră