Astăzi este ziua ta - Florentina Fântânaru

11 Feb 2019 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Florentina Fântânaru

A fost vreme de 11 ani moderator la Antena Stars, cea care, la sfârșit de săptămână, cu delicatețe, rafinament și perseverență își aducea invitații în situația de a se prezenta publicului telespectator cu adevărat „Dincolo de aparențe”.

Frumoasă, elegantă, fină, cu voce caldă, Florentina a prezentat, mai bine de un deceniu, telespectatorilor peste o mie de invitaţi, unele dintre cele mai mari personalităţi din România.

Începând cu luna martie a anului trecut, frumoasa moderatoare s-a mutat la Antena 3 unde, sâmbăta şi duminica, are o emisiune “ De-a viaţa ascunselea”   tot cu invitaţi speciali, tot cu poveşti de viaţă, aşa cum ne-a obişnuit.

Florentina Fântânaru s-a născut în 11 februarie 1974, la Galați. Copilăria i-a fost călătorită de valurile Dunării albastre, de plimbările pe faleză ori de sunetul sirenelor din port.

A recitat și a cântat la toate concursurile „Cântarea României” (unde erau obligați să meargă cu clasa) și-a vrut să se facă profesoară de biologie, fiindcă-i plăceau ierbarele.

„Tânjeam să fiu adultă, să nu mi se mai spună să tac din gură. Aveam impresia că un adult poate spune exact ce simte, ce gândește...Debordam de pasiune și mă încăieram verbal cu oricine îmi punea obstacol. Mi-am trăit adolescența cu oarecare greutate, pentru că nu înțelegeam convențiile, încălcam regulile și-i scoteam din sărite pe cei din jurul meu”, mărturisea mai demult Florentina.

Azi, cu siguranță retrăiește etapele frumoase ale copilăriei alături de Dragoș, fiul ei de 12 ani, iar în ceea ce privește juvenilele „încăierări verbale” s-au transformat de mult în subtile formule de dialog.

Trecută ușor de adolescență, când a început să lucreze, făcea naveta ba între Galați și Brăila, ba, mai apoi, între Galați și București. Mai precis, până să devină realizator de emisiuni muzicale la Radio Total București (1999), a fost realizator Radio MIX Brăila și realizator și prezentator emisiuni TV Galați.

Din anul 2000 până azi a fost realizator și prezentator Radio Total, PR Manager Radio Total, Director Executiv P&C Media Prestige Parfums și realizator al emisiunii „Dincolo de aparențe” la TV Antena 2, emisiune care s-a mutat ulterior pe Antna Stars. De un an, însă, aşa cum spuneam, fosta emisiune, s-a mutat, sub o altă denumire, la Antena 3.

"Sunt 11 ani... Emisiunea a crescut odată cu fiul meu care în 2007 avea un an. Acum are 12. La început a fost doar titlul, acum e un brand. Nu simt că mă despart, simt că trec într-o nouă etapă, mai profundă, mai înțeleaptă, mai subtilă. Simt o energie nouă, pentru că oamenii au nevoie de povești de viață inspiraționale. Simt că avem nevoie acum mai mult de o putere venită din istorii trăite. Toți vrem să nu facem greșeli în viață și să ne inspirăm din viața celor care trăiesc succesul...", sunea Florentina, la despărţirea de emisiunea care i-a asigurat succesul şi notorietatea.

Astăzi, Florentina Fântânaru împlinește 45 de ani. Mulți, puțini, veseli, triști? Ani...!

Cândva mărturisea că îi place un citat din Victor Hugo: „Cei mai frumoși ani sunt cei ce vor veni.”

Pentru ziua ei și pentru toți anii frumoși care stau să vină să urăm, dincolo de aparențe, Florentinei „La mulți ani cu multă sănătate!”

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Calendar

Ultima oră