Astăzi este ziua ta Cristiana Copos

10 Dec 2018 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta  Cristiana Copos

Frumoasă, elegantă, stilată, puternică și hotărâtă, tenace, perseverentă și extrem de activă, cu un deosebit simț al afacerilor (doar a făcut și ASE-ul!), cu o grație și un rafinament special al impunerii punctului de vedere în lumea dură, puțin flexibilă a afaceriștilor masculi, Cristiana Copos este o femeie de afaceri de succes (care nu și-a pierdut deloc feminitatea și sesibilitatea), un real model pentru toate femeile din România și nu numai.

Soție a nu mai puțin cunoscutului om de afaceri George Copos, Cristiana n-a stat deloc în umbra acestuia, mulțumindu-se cu lenevia și comoditatea unei vieți ușoare, lipsită de griji, ci s-a implicat și a trudit cot la cot cu acesta administrându-și propriile afaceri, unite însă cu ale soțului, sub binecuvântarea unei trainice căsnicii.

S-a născut la 10 decembrie 1959, în Câmpulung Muscel, într-o familie din clasa de mijloc (pentru acea vreme), cu părinții muncitori la Uzina ARO. În „cei șapte ani de-acasă”, Cristiana a primit o educație sănătoasă, cu respect față de muncă și față de oameni, insuflându-i-se principiul că, numai învățând și muncind, poate răzbi și avea succes în viață, câștigând respectul și prețuirea celor din jur.

Peste educația părinților s-a suprapus cea primită de la dascăli și profesori. A fost elevă a Școlii Generale nr. 6 și a Colegiului „Dinicu Golescu”, absolvind, după bacalaureat, Facultatea de Cibernetică din cadrul Academiei de Studii Economice din București. Pe mai departe, destinul ei și traiectoria hotărâtă de ursitoare conțin toate elementele și ingredientele unui film de Hollywood.

Astfel, în primăvara anului 1981, își întâlnește viitorul soț în fața unui cinema, unde rula „Noapte americană”, acesta oferindu-i un bilet de intrare. După trei luni de întâlniri și plimbări braț la braț sub clar de lună, Cristiana îl duce pe tânărul îndrăgostit acasă la Câmpulung pentru a-l prezenta părinților. Peste alte trei luni, la sfârșitul lunii septembrie, erau deja căsătoriți.

Prima afacere pornită împreună cu soțul, în 1991, a fost o cofetărie. Cum Cristianei îi plăcea să facă tot felul de prăjituri în fiecare week-end, s-a gândit că n-ar fi rău să împletească plăcutul cu utilul, întru prosperitatea familiei. Mai în glumă, mai în serios, George Copos afirma că primul milion de dolari l-au făcut din savarine. Oricum, cu banii câștigați din produsele de cofetărie au deschis primul magazin de produse electronice.

Banii au venit, afacerile au prosperat și, iată-i, în 1996, achiziționând hotelurile Sportul și Bradul din Poiana Brașov. Deja afacerile începeau să fie la alt nivel, deschizând alte perspective. Cristiana, departe de a-și pierde capul, a devenit și mai responsabilă și mai activă. Totodată, sensibilitatea și dragostea față de oameni au direcționat-o spre acțiuni umanitare, în care s-a implicat din postura de președintă a Fundației Ana.

„Viața poate fi privită ca o succesiune de miracole: pe unele ni le dă ea, pe altele ni le facem noi. Fac parte din categoria oamenilor care cred că viața este un miracol care ne pune în permanență în competiție cu noi înșine, pentru a vedea dacă suntem în stare să ne depășim propriile obstacole și care durează atâta timp cât putem să le trecem”, spunea Cristiana cu ceva ani în urmă, tot la un bilanț al anilor trecuți.

Astăzi viața, miraculoasa, buna, darnica viață, care i-a adus atât de multe, îi dăruiește un alt an, marcând 59 de ani trăiți frumos. Să-i urăm, la rându-ne, ani frumoși și de acum încolo, împliniri, bucurii lângă cei dragi și multă sănătate. La mulți ani, Cristiana Copos!

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Calendar

Ultima oră