Astăzi este ziua ta - Conf. dr. Constantin Găucan

13 Iun 2018 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Conf. dr. Constantin Găucan

Cândva, chinuit de dureri atroce, (probabil după ieșirea din pușcăriile comuniste, care i-au „chelit” gura), Constantin Noica spunea: „32 de dinți, 32 de dușmani ai omului”. Numai că, din fericire, există medici care pot face din cei 32 de „dușmani”, 32 de prieteni ai omului. Unul dintre aceștia, de fapt poate cel mai bun specialist din țară, este, fără îndoială, doctorul Constantin Găucan, specialist în implantologia dentară.

S-a născut la 14 iunie 1940 și apropierea de stomatologie s-a făcut încă din școala primară, pe când sculpta din cretă diverși voievozi din cartea de istorie, sau pe când modela din pământ galben, pe malul Teleajenului, tot capete, dar de astă dată, de bărboși filosofi, zeițe grecești sau romane, din cartea de istorie antică.

De ce figurine istorice? Pentru că marea sa pasiune a fost și va rămâne istoria. Astfel, când a preluat Fundația Nicolae Iorga, în 1998, a înființat „Clubul istoricilor Nicolae Iorga”, la Vălenii de Munte, cu gândul ca Vălenii să-și recapete gloria interbelică și să devină azi, din nou, un centru de cultură și de recuperare a valorilor spiritual-naționale românești. Deja acolo s-au ținut, de-a lungul a peste un deceniu, tabere de pictură, sculptură, literatură, conferințe și dezbateri pe teme de istorie națională.

Revenind la stomatologie, Constantin Găucan este cel care a fondat primul colegiu particular de tehnică dentară, în 1990 (anul în care a fost ales președintele Asociației Medicilor Stomatologi), la solicitarea colegilor săi, care-i cunoșteau experiența de 20 de ani în învățământul preuniversitar de perfecționare. Aici, la acest colegiu, s-au format câteva mii de tehnicieni dentari, pentru mileniul III (cum îi place să spună), astăzi, reputatul medic bucurându-se de prietenia a aproape 1/3 din medicii stomatologi din țară, cei care au urmat cursurile de perfecționare la București.

Tot el este cel care a inventat și brevetat faimosul aliaj Gaudent, care, de un sfert de veac încoace, a rezolvat marile probleme ale stomatologiei românești și le va mai rezolva încă multă vreme de acum încolo. Câțiva ani (două legislaturi) a cochetat cu politica, fiind senator de Prahova, însă și-a dat seama că locul său nu este acolo și că mult mai multă nevoie au semenii săi de el în postura de medic, nu de politician.

„Mi-a rămas de-a lungul vieții o frază spusă de o mare personalitate a medicinei: „profesor” mă fac pacienții pe care îi tratez și nu diploma de atestare de pe perete (mă văzuse necăjit, deoarece, nefiind membru PCR, nu aveam șanse să promovez dincolo de postura unui bătrân asistent universitar, cum mă consideram eu la 35 de ani). Ca și o altă vorbă spusă de profesorul Malița, că voi fi cineva, când pe cartea mea de vizită va scrie numai Constantin Găucan”, mărturisea medicul acum câțiva ani.

Neîndoielnic, mâine, când serbează 78 de ani de viață, profesorul doctor Constantin Găucan poate spune că este un om împlinit. Să-i urăm tot binele din lume, multă sănătate, bucurii și să-i mulțumim pentru tot ce a făcut pentru stomatologia românească. La mulți ani, domnule doctor!

 

Alte stiri din Calendar

Ultima oră