Astăzi este ziua ta - Ana-Maria Păunescu

24 Dec 2016 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Ana-Maria Păunescu

Are ochi albaștri ca cerul păsărilor migratoare, zâmbet cald, ca un soare în amurg de vară, păr șaten, o fetiță de numai câteva luni și o emisiune, în fiecare joi seara, la radio SmartFM. De zâmbetul și de ochii ei a apucat să se bucure tatăl său, marele poet Adrian Păunescu, de nepoțica, venită pe lume chiar de ziua de naștere a poetului (20 iulie), și de emisiune nu, însă, cu siguranță, este tare mândru, acolo unde este!

S-a născut în zi luminată și binecuvântată, de Crăciun, la 25 decembrie 1990, în București, și, de atunci și până la dispariția prea devreme venită a tatălui, Moș Crăciun venea de două ori mai încărcat de daruri și mai bucuros ca la alți copii. După cum mărturisește, aproape cu fiecare frază rostită, cu fiecare cuvânt mușcat, cu fiecare respirație adâncă, tot ce i s-a putut întâmpla mai frumos pe lume a fost perioada trăită alături de părintele ei.

Lângă el se simțea protejată, iubită, mândră că stă și îmbrățișează un munte al literaturii române contemporane, un om puternic și extrem de talentat. Încă de la 4 ani a fost prezentă alături de maestru la spectacolele Cenaclului „Totuși iubirea”, unde cânta (mai mult recita) o strofă și dansa legănat, pe ritmurile muzicii folk, cu regretul că nu era încă născută pe vremea „Cenaclului Flacăra” .

După regretabila dispariție a marelui poet, ca un omagiu adus acestuia, ca un legământ făcut cu sine însăși, Ana-Maria a continuat să scoată revista „Flacăra lui Adrian Păunescu” și să bată țara în lung și-n lat, alături de fratele ei Andrei Păunescu și de Cenaclul „Totuși iubirea”.

Ba mai mult, acum un an încă mai avea sufrageria plină cu fani veniți să vadă artiști adevărați, într-o atmosferă colocvială, prezenți acolo grație proiectului „Folk la Unu’ – Sufrageria Artiștilor”, seri de folk, poezie, teatru, dialog, amintiri. Și tot în memoria poetului, de un an de zile, în fiecare joi seara, de la ora 20 până la ora 22, Ana-Maria prezintă emisiunea de muzică folk, rock, pop, „Sala de așteptare”, la radio SmartFM.

Astîzi, până mai ieri, „fata cea mică a lui Adrian Păunescu” împlinește 26 de ani. Să-i urăm să aibă parte de tot binele din lume, multe bucurii lângă cei dragi, sănătate, fericire, un an cât mai prosper și emisiuni radio cât mai frumoase. La mulți ani, Ana-Maria Păunescu!

Alte stiri din Calendar

Ultima oră