Astăzi este ziua ta - Amalia Enache

19 Iun 2018 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Amalia Enache

Frumoasă ca prințesele vechilor seraiuri, mereu cu zâmbetul pe buze, caldă, feminină, cu pielea fină ca petalele gingașe ale florilor, Amalia Enache a fost preţ de peste un deceniu prezentatoarea ştirilor nopţii de la Pro Tv, trimițându-și la culcare telespectatorii cu ultimele informaţii ale zilei.

Cum ultimele imagini văzute rămân îndeobște bine întipărite în memorie, este foarte posibil ca mulți dintre admiratorii ei să o fi purtat nopţi întregi în somnul cu vise, călătorind-o prin cerul stelelor, pe pământul oamenilor ori pe întinderile nesfârșite ale mărilor. Şi mare le va fi bucuria acestora peste două luni, când Amalia, sfârşindu-şi concediul de maternitate, va redeveni imaginea blondă a ultimelor ştiri ale nopţii!.

S-a născut la 19 iunie 1977, în Hunedoara, și-a copilărit într-o casă albă, cu o scară exterioară în spirală, cu un râușor în față și un nuc în spate. La vârsta școlii generale n-o dădeai jos de pe scenă de la recitatul poeziilor, deși era peltică (sâsâita sâsâitelor, cum zice ea) și mare povestitoare. Plângea aproape din orice, fiind „cu plânsu-n vârful nasului”, cum o tachina frate-său. Locul de joacă era în apropierea lacului Cinciș, lângă liziera verde a pădurilor. Liceul și adolescența au legat-o mai degrabă de oraș.

Când chiulea de la ore, fugea într-o poieniță din spatele Castelului Huniazilor. Seara, se plimba pe celebra „Faleză” (în fapt, drumul care străbate centrul orașului), unde 16 ani și-a tocit tălpile pantofilor alături de prieteni, plimbându-se la nesfârșit pe unul dintre trotuare. Îi plăcea să citească și-și dorea să ajungă medic. Asta deoarece, bunica fiind grav bolnavă, își dorea s-o salveze, să se facă doctoriță și să găsească un leac. Numai că, destinul avea alte planuri cu ea.

Pe când era foarte mică, tatăl său a aruncat o vorbă cum că, atunci când va fi mare, va deveni ziarist (ursitoarele își făceau deja treaba!). În liceu, câțiva tineri au înființat o revistă, ea nu a fost de acord cu un articol, a scris un „protest” și l-a afișat în tot liceul. Așa a fost „remarcată” și-a ajuns ea însăși un mic ziarist. Și cum nimic nu e întâmplător, la o nuntă, un domn i-a spus că este lector la Jurnalistică, în Timișoara. I-a dat un test, să vadă cum scrie, și i-a profețit că la examen va intra între primii 10. Așa a fost.

La sfârșitul anului întâi de facultate a ajuns, fără să vrea, la televiziunea locală Analog, care tocmai căuta un prezentator. Au luat-o să prezinte știrile de la ora 22. După trei ani, vine în București, are un interviu cu directorul de atunci al știrilor Pro Tv și a doua zi este angajată. După alți trei ani de mers pe teren și făcut reportaje, este solicitată pentru știrile de la ora 13, ca mai apoi să rămână vedeta, „regina nopții”, a știrilor de la ora 22,30. Așa a intrat Amalia în grațiile, simpatia și sufletele telespectatorilor de noapte.

Numai că, acum doi ani, Amalia a născut o fetiţă, pe Alma, şi-a fost obligată în acest mod să părăsească (temporar) pupitrul ştirilor de noapte. De peste un an şi jumătate, vedeta este într-un concediu prelungit în America de Sud, la tatăl fetiţei. Iată ce scria, anul trecut, Amalia pe Facebook-ul ei.

“Cei care mă cunosc ştiu că eu cea autentică sunt ceva între hippie, nomadă şi o femeie care îşi asumă de la 19 ani toate responsabilităţile unei vieţi cu serviciu, carieră, program, casă, rate, griji, gura lumii, norme sociale, corectitudine. Între rochia de gală şi călătorii în cele mai simple “cărpiţe”, cu zero machiaj şi zero intenţie de a fi fermecătoare. Că nu am avut niciodată chemarea luxului, a fashionului şi a altor frumuseţi promovate intens în lumea mea.

Am făcut nişte ani de terapie să mă înţeleg eu însămi. Să pot să-mi trăiesc libertatea, aşa cum mi se cere ea din interior să fie trăită. De ceva vreme, sunt aceasta. Eu, cu adevărat eu. Alma  a venit când mie nu mi-a mai fost deloc frică să trăiesc aşa cum îmi place mie”.

 Astăzi, însă, vedeta Pro Tv împlinește 41 de ani. Să-i urăm multe bucurii, sănătate, fericire, nenumărate împliniri și să-i spunem că o aşteptăm cu drag să ne lumineze şi să ne liniştească nopţile cu zâmbetul ei.. La mulți ani, Amalia Enache, oriunde te-ai afla!

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Calendar

Ultima oră