Vara pandemiei: plaja va avea disponibile locuri doar la ”business class”

11 Mai 2020 | scris de A.A.
Vara pandemiei: plaja va avea disponibile locuri doar la ”business class”

Anul în care pandemia ne remodelează viața și normalitatea pune în mișcare capacitatea de adaptare a tuturor industriilor. De cea mai mare creativitate trebuie să dea dovadă industria turismului.

Dacă atunci când vei vrea să mergi la restaurant, vei putea să-ți faci o rezervare, ce o să se întâmple atunci când vom putea în sfârșit să mergem în vacanțe la mare?

Un posibil scenariu ne este prezentat de CNN Travel care a intrat în posesia planurilor de relansare a turismului din Canet d'en Berenguer, un oraș mediteraneean din nordul Valenciei. Administratorii plajei vor permite accesul a maxim 5.000 de vizitatori, mai puțin de jumătate din capacitatea obișnuită pentru a respecta regulile de distanțare fizică.

Rezervările se pot face prin intermediul unei aplicații dezvoltate de reprezentanții companiei.

”Vara aceasta va fi total diferită. Distanțarea între șezloange va fi mult mai mare. Vei beneficia de loc la ”business class” pe plajă.”, a declarat primarul orașului, Antoni Chorda pentru reporterii CNN.

Se vor marca foarte clar zonele de pe plajă unde ar putea vizitatorii să se bucure de soare în deplină siguranță, la o distanță de 2 metrii unii față de ceilalți. Se va recurge la îngrădirea zonei unde se vor amplasat unul sau mai multe șezloage în fucție de mărimea grupului ce va face rezervarea. Oamenii vor putea să stea pe plajă de la 8 dimineața până după-amiaza, nu toată ziua.

Primarul a declarat că fiecare turist va putea să-și rezerve locul dorit, exact cum se rezervă un scaun la teatru sau la spectacole.

Se vor delimita clar punctele de acces, intrarea pe plajă va fi decalată pentru a preveni aglomerarea, iar turiștii vor fi ghidați către spațiul rezervat de un membru al staff-ului.

Chorda a încurajat rezervarea din timp, dar și o planificare foarte strictă a călătoriilor cu avionul pentru a preveni contaminarea.

Nu toate țările vor aplica politici atât de restrictive. Autoritățile din orașul Sanxenxo din Galicia au anunțat că vor aplica regula primului venit, primul servit.

Telmo Martin, primarul orașului, nu își face griji în privința unor posibile aglomerări bazându-se pe responsabilitatea turiștilor.

”Turismul reprezintă 80% din activitatea noastră economică. Trebuie să găsim soluții să încurajăm această industrie, dar și să luăm toate măsurile pentru ca turiștii să se simtă în deplină siguranță”, a adăugat primarul.

Sanxenxo se află în aproprierea graniței portugheze și va reduce capacitatea plajei cu doar 25%.

Numitorul comun al măsurilor luate de administratorii plajelor este politica strictă de dezinfecție, mult mai des ca în alți ani.

Toți operatorii din turism speră să reînceapă activitatea în cel mai scurt timp, dar autoritățile spaniole nu au oferit o dată concretă, speculând doar posibilitatea de a porni turismul din luna iunie.

Orașul Canet a pregătit un buget de 500.000 de euro pentru a putea organiza plaja și a primi în deplină siguranță turiștii, pe când Sanxenxo va cheltui peste 3,5 milioane de euro pentru toate activitățile din această vară.

Primarii ambelor orașe au declarat că această vară va demonstra dacă se poate face turism și în timpul pandemiei doar dacă turiștii vor respecta cu strictețe toate măsurile impuse pentru siguranța lor.

Alte stiri din Calatorii

Ultima oră