Vacanţa de 1 Mai în afara ţării. Cipru, Italia, Egipt şi Dubai, printre cele mai căutate destinaţii

29 Apr 2015
Vacanţa de 1 Mai în afara ţării. Cipru, Italia, Egipt şi Dubai, printre cele mai căutate destinaţii
Din ce în ce mai mulţi români, în special tinerii de până în 35 de ani, au început să îşi planifice mini-vacanţa de 1 Mai în afara graniţelor. Aceştia au ales litoralul din Bulgaria sau Grecia, dar şi destinaţii exotice, precum Dubai sau Egipt, potrivit agenţiei online pravion.ro.

Deşi topul destinaţiilor de 1 Mai este în continuare dominat de litoralul românesc, turiştii tineri, în special cuplurile de până în 35 de ani, optează din ce în ce mai mult pentru destinaţiile din afara ţării, ba chiar din afara Europei. Bulgaria, Grecia, Cipru şi Italia sunt cele mai vizitate destinaţii europene de 1 Mai, în timp ce Egiptul şi Dubaiul atrag cei mai muţi turişti români care-şi petrec sărbătoarea în afara continentului.

„Preţurile pentru o mini-vacanţă de 1 Mai în afara ţării sunt din ce în ce mai convenabile, iar raportul calitate – preţ este unul corect. Ce ne surprinde este apetitul crescut pentru destinaţii îndepărtate, din afara Europei, unele chiar exotice, cum sunt Egiptul şi Dubaiul, accesate, preponderent, de turiştii tineri”, declară Remus Vişan, Managing Director al agenţiei.

O mini-vacanţă de 1 Mai pe litoralul bulgăresc pentru 2 persoane, cu 5 nopţi de cazare la un hotel de 3 stele costă circa 660 euro. Cei care vor să-şi prelungească vacanţa la 7 nopţi, pot alege plajele cipriote, costurile pentru 2 persoane, cu cazare la hotel de 3 stele, transport şi taxe incluse, ridicându-se la aproximativ 670 euro.

Tot în această perioadă, o vacanţă pentru două persoane, de 7 nopţi în Egipt, cu cazare, bilete de avion, taxe incluse şi transfer de la aeroport costă, în medie, 1.200 euro. Acesta este şi cel mai scump pachet pentru perioada liberă de 1 Mai vândut, anul acesta, de Paravion.ro.

Cei care aleg un city break european, în Veneţia sau Londra, plătesc, în această perioadă, circa 700 euro pentru două persoane, sumă care acoperă 3 nopţi de cazare la 3 stele şi biletele de avion dus-întors.
 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Calatorii

Ultima oră