Redescoperă România. Povestea călugărilor pescari din Delta Dunării. Traiul în pustiu

26 Noi 2015 | scris de Dănuț Deleanu
Redescoperă România. Povestea călugărilor pescari din Delta Dunării. Traiul în pustiu

(Citiți și ”Povestea călugărilor pescari din Delta Dunării. Începuturile” ; ”Povestea călugărilor pescari din Delta Dunării. Mânăstirea” pe www.mariustuca.ro
Înainte de răsăritul soarelui plasele trebuie scoase, astfel peștele prins în fire este atacat și ciopârțit de păsări: pescăruși, pelicani, cormorani pentru care reprezintă o pradă mult prea facilă. Acesta este momentul cel mai impresionant din tot ritualul pescuitului. Atunci când, trăgând de plasă (sau de fir, de lansetă, de vintir, etc.), simți zvâcnetul peștelui prins.

Sunt atunci câteva secunde, poate nici atât, de emoție, de bucurie, de curiozitate, o mică luptă fizică între pescar și pește, spectacolul capturii care prin ape învolburate se apropie de cel care a aruncat nada. Și chiar teama de a nu fi păcălit de efectul de lupă al apei ce-ți dă impresia că peștele, atâta timp cât este încă în apa transparentă, e mai mare și mai greu decât după ce-l scoți. Astfel, după câteva zvâcnituri hotărâte de brațe, plescăit de cozi, ape învolburate, zbucium și zgomot fac țăndări liniștea dimineții.Cu răbdare și îndemânare sunt scoși, unul câte unul, atât marii răpitori, cât și cârdurile de carași și bibani sau plevușca prinsă în plasele mai mici.

După ce plasele au fost scoase, pripoanele controlate și vintirele scuturate, călugării se întorc cât mai repede la mânăstire. La umbră, sub bătrâna salcie din fața mânăstirii, peștele este curățat de solzi și de mațe, spălat și împărțit pe categorii. Știuca și șalăul, ce au carnea mai slabă, sunt tranșați în bucăți mai mici destinate rasolului, iar crapii cei mari, despicați pe jumătate, vor fi afumați sau pregătiți pentru a fi preparați la proțap sau la tavă. Capetele și cozile ajung, de obicei, direct în castronul cu ciorbă. Somnul se taie felii, asemenea unui cotlet de porc, pentru a fi făcut pe grătar sau la cuptor. Carasul, care de multă vreme a devenit cel mai popular pește din deltă, eliberat de cap și coadă, constituie mâncarea curentă a călugărilor, de cele mai multe ori sub formă de plachie sau prăjit. Acesta împreună cu bibanul au carnea cea mai dulce, fiind foarte apreciată la masă, alături de o mămăligă zdravănă.

În afara zilelor de post (destul de numeroase, de altfel!), în fiecare dimineață, starețul Dionisie stabilește meniul zilei, în funcție de rezultatele pescuitului. Și imediat, ajutat câteodată de părintele Ion, se dedică pregătirii prânzului. Afară sau în bucătăria de iarnă, echipată neapărat cu tot ce trebuie, mânuind ca un virtuoz cuțite, recipiente, mirodenii, sosuri și condimente, mereu cu chipul luminat de o fericire ce-i trădează marea pasiune pentru gătit, starețul Dionisie încercă zi de zi să-și epateze culinar frații întru credință.

Bătăile clopotului, ce dau semnalul de masă, cheamă călugării de prin toate colțurile mânăstirii, pe unde se împrăștiaseră pentru treburile gospodărești, după curățarea peștelui. Însă înaintea lor, în fața trapezei, sunt întotdeauna strânse cele 7 pisici, care miaună de zor sperând să fie băgate în seamă. Și, uite-așa, ca-n povestea cu Albă ca Zăpada, sub oblăduire divină, fiecare primește ce merită, căci, la urma urmei, toți sunt copiii Domnului. Ultima parte a poveștii o puteți citi tot pe www.mariustuca.ro

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Calatorii

Ultima oră