Redescoperă România. Odobești - vinurile ospățurilor lui Ștefan cel Mare

07 Dec 2015 | scris de Dănuț Deleanu
Redescoperă România. Odobești - vinurile ospățurilor lui Ștefan cel Mare

Veche și renumită localitate pentru podgoriile sale, Odobeștiul este un oraș din județul Vrancea, situat pe valea râului Milcov, la 11 km nord-vest de Focșani. O legendă afirmă că numele așezării ar proveni de la un anume Odoban – cioban din Vrancea, care s-a așezat aici cu secole în urmă. Altă legendă vorbește de satul lui Odoba. În sfârșit, o a treia legendă arată că aici, la răscruce de drumuri, când au ajuns tătarii, se aflau cinci case. Ori, cum pe turcește odo înseamnă casă, iar baș cinci, așezarea a rămas cu denumirea Odobaș - Odobești.

Fapt este că vinurile de Odobești se beau la ospățurile lui Ștefan cel Mare și că la 1600 localitatea era cunoscută ca podgorie însemnată. Iorga spune că pe vremea lui Petru Rareș și mai ales a lui Vasile Lupu negustorii duceau vinuri de aici în Polonia și Rusia, de unde aduceau blănuri. În 1716, Dimitrie Cantemir consemnează, după Cotnari și Huși, ca al treilea centru viticol Odobeștiul. Istoriograful Fotino scria la 1818 că cea mai întinsă podgorie din Moldova aceasta este.

Într-adevăr, Odobeștiul este și azi un însemnat centru viticol, cu stațiune experimentală și combinat de vinificație renumit pentru vinurile de calitate atât în țară, cât și peste hotare. Mai mult, podgoriile Cotești – Odobești – Panciu – Nicorești alcătuiesc cel mai mare bazin viticol al țării. În Odobești se poate vizita un beci domnesc din timpul lui Ștefan cel Mare, beci care a fost refăcut sub domnia lui Mihail Sturza. Totodată, în Odobești ființa una dintre cele mai vechi școli tehnice viticole din țară, înființată în anul 1899.

De la Odobești, o excursie plăcută se poate face până la Cetățuia, aproape de marginea orașului. Este fosta cetate Crăciuna, unde Ștefan cel Mare l-a învins în anul 1482 pe Radu cel Frumos, după care a întărit-o, rămânând cetate de hotar a Moldovei și numind pârcălabi. O altă excursie se poate face la mânăstirea Mera, ctitoria Cantemireștilor. Ieșind din oraș și trecând Milcovul, urmând valea râului prin satele Căpătanu, Arva și Valea Rea, se ajunge în satul Mera, unde se află mânăstirea Mera. Inițial a fost înălțată din lemn. La 1686 Constantin Cantemir a ridicat-o din cărămidă și piatră. La 1705 Antioh Cantemir Vodă a zidit-o din piatră și a ridicat ziduri de jur împrejur, mutând aici osemintele tatălui său de la biserica ”Sf. Nicolae” din Iași.

Pentru a ajunge la Măgura Odobești se pornește pe șoseaua Dealul Mânăstirii, traversând podgoriile prin satele Vărsătura și Pădureni, trecând apoi pe la schitul Buluc și urcând ”pe plai”. După 3-4 ore de mers pe jos, se ajunge la schitul Tarnița, deasupra căruia este Titila (1001 m), vârful cel mai înalt al Măgurei Odobești. De aici se vede valea Siretului, Mărășești, Nămoloasa, Galați, până la Dunăre.

Alte stiri din Calatorii

Ultima oră