Bistrita va avea partie de schi. Investitia costa 6,2 milioane euro

10 Sep 2015
Bistrita va avea partie de schi. Investitia costa 6,2 milioane euro
Romania se pregateste deja pentru un nou sezon de iarna, iar schiorii au inceput sa-si pregateasca echipamentul. La Bistrita, autoritatile locale au facut un imprumut de 6,2 milioane de euro pentru amenajarea unui domeniu schiabil ce va avea o partie cu lungimea de un kilometru, un telescaun fix cu patru locuri, instalatie de zapada artificiala si nocturna. Noua atractie turistica va fi amplasata in apropierea aerodromului din localitate.

Baza partiei se va afla la altitudinea de 458 de metri, in vreme ce in varf se va ajunge la 676 metri altitudine. Pista de la Bistrita nu va fi una tocmai usoara din moment ce gradul mediu de inclinare ajunge la 20%. Apa pentru instalatia de zapada artificiala va fi captata din raul Bistrita, care trece prin apropiere, dar va fi amenajat si un lac artificial, cu o capacitate de 5.000 de metri cubi. De asemenea, va fi amenajata si o parcare pentru 150 de automobile, dar si o statie pentru autobuzele care vor face legatura cu centrul orasului. 

Alte stiri din Calatorii

Ultima oră