O companie aeriană îşi va CÂNTĂRI pasagerii la îmbarcare

13 Aug 2015
O companie aeriană îşi va CÂNTĂRI pasagerii la îmbarcare
"Vă rugăm să urcaţi pe cântar, trebuie să vă verificăm greutatea!"

Formularea poate părea comună în cabinetul unui medic, dar la aeroport? Ei bine, această invitaţie este pe cale să devină o procedură standard pentru oricine zboară cu Uzbekistan Airways.

Într-o declarație recentă, purtătorul de cuvânt al companiei a anunțat că va cântări pasagerii și bagajele de mână a acestora, înainte de a emite biletele, pentru a determina ce greutate va suporta avionul.

Astfel, compania îşi va cântări pasagerii în zonele de plecare de pe aeroport. "Biletul va conține numai categoria de pasageri corespunzătoare, respectiv bărbați / femei / copii, în nici un caz numărul kilogramelor. Confidențialitatea rezultatelor va fi deplină, " au declarat reprezentanţii companiei pentru CNN.

"În conformitate cu normele Asociaţiei Internaţionale de Transport Aerian, companiile aeriene sunt obligate să efectueze procedurile obișnuite – cântărind pasagerii şi bagajele de mână, astfel încât să respecte cerințele pentru asigurarea securității zborului", susţine reprezentantul companiei de zbor din Uzbekistan.

Pe de altă parte, un purtator de cuvant al IATA, a declarat pentru CNN că nu are cunoștință de o astfel de reglementare.

Alte stiri din Calatorii

Ultima oră