Fabuloasa Românie. Pescuitul la sac în Cazane

25 Ian 2018 | scris de Dănuț Deleanu
Fabuloasa Românie. Pescuitul la sac în Cazane

În călătoria sa milenară, după multă trudă, Dunărea și-a săpat drum, de la vest la est, străbătând 2000 km și „moșind” nașterea a patru dintre cele mai mari și mai frumoase capitale europene. De-a lungul secolelor, generații și generații umane s-au așezat de o parte și de alta a malurilor ei, ridicând așezări cu gândul de-a dăinui în veac.

Cele mai multe au rămas să sporească și să înflorească și azi, însă unele, cum ar fi cele din zona Cazanelor, a trebuit să fie sacrificate (în numele progresului, se zice!) pentru construirea barajelor de la Porțile de Fier I și II. De atunci, tinerii au plecat în cele patru vânturi din această zonă pustiită de blestemul apelor și de voința de progres a omului și nimeni nu s-a mai așezat aici, rămânând doar cei în vârstă, prea bătrâni ca să-și mai schimbe viața. Pe rarele petece de pământ de printre stânci, fiecare și-a încropit o grădină, majoritatea ocupându-se de pescuit.

De sute de ani există aici un sistem de pescuit aparte, aproape unic în lume, cu ajutorul căruia oamenii au profitat de ciudățeniile și capriciile naturii, încercând să le aducă în folosul lor. S-a născut astfel pescuitul „la sac”, practicat doar în aceste ape adânci și repezi ce șerpuiesc printre colții de stâncă aflați la baza sutelor de metri abrubți de piatră ce continuă de două ori pe atât sub nivelul apei. Sistemul este dintre cele mai simple și pare-se tot pe atât de eficace. Ancorată bine cu cabluri de oțel la mal, o plută de lemn este lăsată pe apă.

După alegerea cu multă știință, căpătată după ani lungi de experiență, a locului – prin “citirea apei” care cel mai adesea este (în limbaj pescăresc) o bulboană, se instalează plasa. Lungă de vreo 7 metri și funcționând pe un sistem de pârghii, aceasta este lăsată de pescar în apă, în mijolul bulboanei, la poziție verticală. Urmează câteva clipe de așteptare. Fără a ademeni peștele în vreun fel și fără momeală, pescarul așteaptă pur și simplu ca peștele năucit în vârtejuri și curentul puternic cu care se luptă, să intre în plasă, în gura marelui sac.

Urmează apoi o zvâcnitură puternică în care pescarul trage de coada sacului cu o bârnă ce saltă cupa plasei până la nivelul apei. Captura curentă o constituie bancurile de puiet ce stă pe lângă maluri pentru a evita marii răpitori. Însă adeseori nu mică este bucuria pescarului care descoperă în mijlocul snopului argintiu spinarea vărgată a unui șalău, albăstriul cleios al somnului sau câte un fitofag – trofee ce sporesc faima pescarului și a locului de unde și-a umplut plasa.

Pe lângă pescuitul la sac, o altă curiozitate a acestor locuri se află la jumătatea Cazanelor Mici, la intrarea pe magnifica vale a Macroniei, devenită celebră datorită Mânăstirii Roșii, lăcaș de o rară frumusețe, construit de un principe sârb, ce se afla odinioară la intrarea în vale. Astăzi, și ea și tezaurul ei, îngropat în mare taină de călugări și mult râvnit apoi de toți localnicii, sunt îngropate sub câțiva zeci de metri de apă. Nu departe de acest loc, de pe viaductul ce unește ambele văi ale Macroniei, se poate admira chipul cioplit în stâncă al lui Decebal.

De simensiuni impresionante (aproximativ 50 m), el a fost cioplit chiar în peretele calcaros al muntelui de către o echipă de alpiniști. Cu chipul dârz și privirea îndreptată asupra Tabulei Traiane, viteazul rege dac veghează asupra intrării în cazane, clocotul permanent al apelor amintindu-i parcă de încleștarea luptelor dintre armatele sale și cele conduse de însuși împăratul Traian. Din aceasă încleştare, pare-se, a luat fiinţă neamul românesc pe aceste meleaguri.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Calatorii

Ultima oră