Fabuloasa Românie. La Cotnari, toamna, târziu, curge vinul rubiniu

05 Oct 2019 | scris de Dănuț Deleanu
Fabuloasa Românie. La Cotnari, toamna, târziu, curge vinul rubiniu

Comuna Cotnari se află spre nord-vest de Iași (54 km), între dealurile din dreapta râului Bahlui.

Meleagurile acestea au fost locuite încă din cele mai îndepărtate timpuri.

În locul numit „La Dealul Cătălina” au fost descoperite urmele unei așezări fortificate din epoca bronzului și din timpul dacilor.

Podgorie renumită, vinurile sale (Grasa de Cotnari și Feteasca de Cotnari îndeosebi) au fost premiate la numeroase concursuri internaționale.

Comuna Cotnari are faima vinului bun încă din secolul al XV-lea, fiind menționată documentar pentru prima oară, dimpreună cu Hârlău, la 5 octombrie 1448.

Domnii și boierii mari vor fi avut aici reședințe temporare legate de proprietățile lor.

Între cele două biserici vechi, existente și azi, se păstrează mai multe privnițe, dintre care una, zidită din bolovani, e lungă de 50 m și acoperită cu boltă semicilindrică.

E posibil ca unele din aceste pivnițe să dateze din a doua jumătate a sec. al XV-lea, adică din vremea lui Ștefan cel Mare.

Fiind recunoscută calitatea superioară a vinurilor de Cotnari, multe documente arată că acestea erau căutate și cu secole în urmă la export. Astăzi, la Cotnari există un modern centru de vinificare, cu crame speciale.

În Cotnari se pot vizita și unele monumente vechi. Unul este biserica domnească „Sf. Paraschiva”.

După tradiție, este zidită de Ștefan cel Mare. Fațadele, tencuite și văruite, sunt simple, fără nici un fel de decorație și fără cornișe. În interior este văruită, nu are pictură. Sub văruială, în unele locuri, urme de zugrăveală imită zidăria de cărămidă.

Un alt monument de arhitectură îl constituie biserica catolică, ridicată în stil gotic, azi în ruină, atribuită lui Iacob Ieraclide, numit și Despot Vodă (1561-1563), care a înființat aici un colegiu latin și un episcopat luteran. Monument de arhitectură este și podul de piatră din Cârjoaia. În comuna Cotnari, la Hodora, s-a născut romancierul Cezar Petrescu.

 

Alte stiri din Calatorii

Ultima oră