Schimbări majore în obiceiurile turiştilor în ultimii zece ani. Cât cheltuiesc românii în vacanţă

19 Iun 2015
Schimbări majore în obiceiurile turiştilor în ultimii zece ani. Cât cheltuiesc românii în vacanţă
În ultimii zece ani, românii au început să cheltuiască mai mulţi bani pe concediul de odihnă pe care îl planifică din timp. Circa 17% dintre turiştii români alocă peste 4.000 lei pentru concediul planificat în acest an, faţă de 5% în 2005, potrivit unui studiu care analizează preferinţele turiştilor români în ultimii zece ani, realizat de Aociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT).
Creşterea bugetului pentru vacanţă se remarcă şi în cazul celorlalte praguri de cheltuieli: 42% dintre turişti au alocat între 1.000 şi 2.000 lei, faţă de 34% în 2005, în timp ce procentul celor care vor cheltui sub 1.000 lei a scăzut la 11% dintre turişti, faţă de 34% în 2005. Creşterea dorinţei de confort a mărit bugetul pentru vacanţa românilor, spun realizatorii studiului. Între 2.000 şi 4.000 lei este alocat de 28% dintre turişti, faţă de 7% în 2005, în timp ce peste 4.000 lei este alocat de 17% dintre turişti, faţă de 5% în 2005. Procentul celor care nu au mers în vacanţă a scăzut de la 44% în 2004, la 22% anul trecut.
„Turismul românesc s-a dezvoltat spectaculos în ultimii 10 ani, românii călătoresc mai mult şi sunt mult mai avizaţi ca în trecut”, a declarat Adrian Voican, iniţiatorul sondajului, preşedintele Comisiei de marketing a ANAT. „Ca şi acum zece ani, jumătate din populaţie pleacă în vacanţe interne, dar turismul extern aproape s-a triplat; au crescut semnificativ şi vacanţele mixte (intern şi extern). Unul din trei turişti români apelează la serviciile unei agenţii de turism pentru a cumpăra o vacanţă. Avionul a devenit principalul mijloc de transport pentru vacanţă. A dispărut practic cererea pentru hotelurile de o stea şi s-a triplat, în schimb, opţiunea pentru 4 şi 5 stele”, se arată în studiu.

Vacanţele interne rămân preferate de majoritatea românilor

În ultimii zece ani, persoanele cu venituri mici (sub 200 euro/persoană) au contribuit cu cea mai mare creştere la consumul turistic (+17%), fapt datorat ofertelor speciale de tipul "Înscrieri Timpurii", bazate pe reduceri pentru achiziţia din timp a biletelor, oferte care nu existau acum zece ani. În schimb, persoanele cu venituri mai mari şi-au păstrat consumul turistic, renunţând totuşi la vacanţele extravagante de tip "once in a life time".

Din totalul celor intervievaţi, 50% au ales România ca destinaţie turistică, iar 24% au ales o destinaţie externă. Apetitul românilor pentru vacanţele externe a crescut de 2 ori şi jumătate în ultimii zece ani, de la 9% în 2004 la 24% în 2014. A crescut totodată consumul vacanţelor mixte (ţară şi străinătate) de peste 20 de ori, de la un procent nesemnificativ de 0,2% în 2004 la 5,4% în 2014.
"Este o tendinţă promiţătoare despre care anticipăm că îşi va continua creşterea, datorită profilului turistului român, dornic de nou dar şi tradiţionalist", spun realizatorii studiului.
Studiul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ format din 560 de subiecţi intervievaţi pe bază de chestionar, în perioada 10-25 mai 2015.
 

Alte stiri din Calatorii

Ultima oră