La geam sau la culoar? Ce locuri preferă europenii în avion

07 Mar 2016 | scris de Istvan Deak
La geam sau la culoar? Ce locuri preferă europenii în avion

Primele rezultate indică faptul că 59% dintre pasageri preferă un loc la fereastră, în timp ce doar 38% speră să prindă un loc lângă culoar. Doar 3% dintre europeni aleg un loc la mijloc, de obicei fiindcă preferă să stea lângă partenerul sau partenera care ocupă locul de lângă geam sau culoar.

Departamentele de vânzări ale mai multor companii aeriene au confirmat că biletele pentru rândurile 6 şi 7 ale unui avion se epuizează primele. Statisticile companiilor aeriene au scos la iveală că locul favorit al europenilor într-un avion este rândul 7 la fereastră, 7F. La polul opus se află locul 19C, rândul 19 lângă culoar.

“Pasagerii curioşi sau nervoşi aleg locurile la geam pentru a vedea tot ce se întâmplă pe durata zborului. Pasagerii tineri aleg tot locurile de la geam pentru a putea face fotografii.

Pentru locurile de lângă culoar optează pasagerii mai în vârstă, cei care călăresc în scop de afaceri sau cei care se grăbesc să coboare primii. Acest loc are avantajul de a oferi mai mult spaţiu şi este ales şi de cei care au intenţia de a-şi părăsi locul în timpul zborului”, reiese din studiul citat.

Opţiunile diferă şi în funcţie de naţionalitate. 80% dintre portughezi caută un loc la geam, urmaţi în top de cehi (67%) şi francezi (66%). Cei care aleg de obicei locuri lângă culoar sunt olandezii (48%), nemţii (42%) şi britanicii (41%).

“Disputa locului la fereastră vs culoar este cea mai frecventă în rândul conversaţiilor din timpul zborului. Studiul se bazează pe compararea datelor privind vârsta şi naţionalitatea cu opţiunea pentru un anumit loc, încă de la introducerea oportunităţii pasagerilor de a-şi alege singuri locurile.

Este evident că indiferent unde trăieşti, posibilitatea de a-ţi alege singur loc este o oportunitate extrem de apreciată de călători. Realitatea este că pasagerii preferă mai mult locurile la geam. Odată cu vârsta creşte numărul celor care optează pentru un loc lângă culoar, în special pentru pasagerii care călătoresc în scop de afaceri sau îşi vizitează al doilea domiciliu”, susţine directorul comercial al unei companii aeriene, Peter Duffy.

Alte stiri din Calatorii

Ultima oră