Roboţii ar putea prelua până la 20 de milioane de locuri de muncă în întreaga lume până în 2030

23 Iul 2019 | scris de Bianca Maria Drug
Roboţii ar putea prelua până la 20 de milioane de locuri de muncă în întreaga lume până în 2030

Roboţii ar putea prelua până la 20 de milioane de locuri de muncă în întreaga lume până în 2030, se arată într-un raport întocmit de Oxford Economics, citat de BBC.

Raportul adresează un avertisment factorilor de decizie politică pe care îi îndeamnă să se pregătească pentru o revoluţie socială în privinţa robotizării.

Oxford Economics a analizat ultimii 20 de ani şi a tras concluzia că 1,7 milioane de locuri de muncă din sectorul manufacturier din întreaga lume au fost preluate de roboţi, 400 de mii dintre acestea fiind doar în Europa.

În prezent, se estimează o accelerare în privinţa automatizării, 20 de milioane de locuri de muncă fiind expuse acestui risc până în 2030, dintre care două milioane doar în Europa.

Compania de cercetare susţine că prin creşterea suplimentară a economiei se vor compensa locurile de muncă pierdute în favoarea roboţilor prin crearea unora noi, însă regiunile mai sărace vor pierde această luptă.

Raportul sugerează că roboţii încep să se extindă în afara fabricilor şi pătrund inclusiv în industria serviciilor, punând în pericol angajarea salariaţilor slab pregătiţi care părăsiseră fabricile.

CREDIT FOTO: Image by Michal Jarmoluk from Pixabay 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Business

Ultima oră