Peste 65% dintre angajatori vor acorda prime de sărbători și vor organiza petreceri de Crăciun

04 Dec 2018 | scris de Andreea Vasilescu
Peste 65% dintre angajatori vor acorda prime de sărbători și vor organiza petreceri de Crăciun

Peste 65% dintre angajatori vor organiza, în acest an, petreceri de Crăciun, iar şase din zece au spus că vor acorda prime de sărbători salariaţilor, arată rezultatele unui barometru de opinie, citat de agerpres.ro.

Datele centralizate, în luna noiembrie, de firma de consultanţă Frames şi TrainYourBrain, relevă faptul că 70% dintre reprezentanţii companiilor susţin că sărbătorile de sfârşit de an (Moş Nicolae, Crăciun şi Revelion) sunt asociate cu o serie de momente speciale dedicate angajaţilor.

Astfel, la întrebarea: "Aveţi în plan organizarea unor evenimente speciale, în cadrul companiei, de sfârşit de an?', peste 65% dintre respondenţi au răspuns afirmativ, iar 11% au indicat răspunsul "posibil".

Cei mai mulţi dintre cei intervievaţi (65%) au indicat petrecerea de Crăciun drept principalul eveniment din viaţa companiei în această perioadă, urmat de petrecerea pentru copii (16%), team building-ul (12%) şi ieşirea cu colegii în oraş (7%).

Potrivit sursei citate, întrebaţi dacă vor acorda prime de sărbători angajaţilor, 60% dintre şefii de companii au răspuns afirmativ, 23% au indicat răspunsul "posibil'', în timp ce 17% au răspuns negativ sau au refuzat să se pronunţe.

Din cadrul celor care au declarat că vor acorda prime de sărbători, marea majoritate lucrează în sectorul de stat, în retail, în domeniul bancar, asigurări, software, HR, telecom, pharma, servicii financiare şi industria auto.

De asemenea, dintre cei care au indicat răspunsul "posibil'', cei mai mulţi activează în: construcţii, servicii către populaţie şi activităţi de suport.

Cea de-a patra ediţie a Barometrului Frames&TrainYourBrain a fost realizată în perioada 15 - 30 noiembrie, pe un eşantion de 500 de respondenţi din tot spectrul economic (oameni de afaceri, manageri din companii, responsabili HR etc).

Metoda folosită a fost interogarea online & telefonică, iar marja de eroare este de +/- 3%. 

Alte stiri din Business

Ultima oră