Lira sterlină, la un nou minim față de euro. În aeroporturi, britanicii obțin doar 86 de cenți pentru o liră

31 Aug 2017
Lira sterlină, la un nou minim față de euro. În aeroporturi, britanicii obțin doar 86 de cenți pentru o liră

Călătorii care au tranzitat, joi, aeroporturile din Marea Britanie și au dorit să schimbe bani au avut surpriza să primească, la casele de schimb, cei mai puțini eurocenți pe o liră, în condițiile în care moneda britanică a ajuns la un nou minim față de cea europeană, informează BBC News.

Potrivit companiei de schimb valutar FairFx, care a realizat o analiză pentru BBC, cel mai slab curs pentru lira sterlină a fost practicat în aeroportul din Southampton, unde moneda britanică s-a tranzacționat cu 86 de eurocenți.

Potrivit aceleiași analize, pe 16 dintre cele mai mari aeroporturi din Regatul Unit, lira sterlină s-a vândut, joi, cu o medie, de 95 de eurocenți. Cursul oficial anunțat de Banca Angliei a fost 1,08 euro pentru o liră sterlină.

Analiștii financiari sunt, îngrijorați de faptul că moneda britanică atinge, de la o zi la alta, noi minime în raport cu euro – scăzând din ce în ce mai des sub un euro la casele de schimb.

Totodată, aceștia susțin că incertitudinile legate de termenii în care Marea Britanie va ieși din UE vor slăbi și mai mult moneda națională în lunile viitoare. Iar negocierile pentru Brexit s-au împotmolit, ultima rundă, finalizată joi, rămânând fără rezultat.

Economișii de la HSBC se așteaptă ca lira să ajungă la paritate cu euro, la cursul oficial, în următoarele trei luni și să rămână la această valoare pe tot parcursula nului 2018.

Viraj Pate, analist la ING, se teme că în jurul lirei sterline s-a creat o “psihologie negativă”, care va duce la o scădere și mai amplă a monedei, pe măsură ce euro crește.

La începutul lunii, Banca Angliei a revizuit în scădere estimările de creştere economică pentru 2017, de la 1,9% la 1,7%, în principal ca urmare a încetinirii creşterii salariilor şi a avansului inflaţiei, cees ce a contribuit și mai mult la deprecierea lirei.

Creşterea slabă a salariilor, precum şi creşterea inflaţiei au dus la o slăbire a puterii de cumpărare a consumatorilor, cu efecte directe asupra creşterii economice.

Banca centrală a anunţat, totodată, că deprecierea lirei sterline cu 18%, din noiembrie 2015 şi până în prezent, a dus la creșterea preţurilor importurilor, ceea ce face şi mai scumpă viaţa pentru britanici. Preţurile la produsele de bază cum ar fi unt şi carne sau la componentele de software pentru computer au crescut semnificativ, odată cu deprecierea monedei naţionale.

Banca a mai anunţat şi că britanicii au cheltuit mai puţin pe maşini, articole pentru casă şi pe electrocasnice. Totodată, tranzacţiile pe piaţă imobiliară au încetinit, iar analiştii se aşteaptă la ce este mai rău, în condiţiile în care încrederea consumatorilor este în cădere de câteva luni.

Luna trecută, Oficiul de Statistică de la Londra confirma aşteptările analistilor şi anunţa că economia britanică a crescut cu doar 0,3% în trimestrul al doilea, pe fondul incertitudinilor create de ieşirea ţării din UE, tendinţa care se va menţine până la finalul anului. O serie de analişti merg mai departe, sugerând că este posibil că economia Marii Britanii să între în recesiune, ca urmare a ieşirii din UE.

Alte stiri din Business

Ultima oră