Cum cheltuiește statul banii pe firme-fantomă

05 Mar 2018
Cum cheltuiește statul banii pe firme-fantomă

Un raport al Curții de Conturi a scos la iveală alte ilegalități ale unor companii de stat. Bani cheltuiți pe societăți în alte țări, salarii și indemnizații mari acordate pe simpatie unor angajați, cheltuieli de exploatare nejustificate. Și asta, în timp ce politicienii dau din colț în colț că nu mai sunt bani la buget și pun biruri asupra contribuabililor săraci, dar bun-platnici, scrie cotidianul.ro.

Smart SA, companie care este controlată de statul român, prin Transelectrica, a efectuat cheltuieli fără bază legală, în sumă de 215 mii lei, pentru înființarea unei societăți în Tanzania, pentru care nu s-a făcut dovada că este înregistrată și funcționează în condițiile legii.

Ilegalități cu o societate din Tanzania

În legătură cu aceeași societate, firma a desfășurat activități neprevăzute în Statut, acordând nelegal împrumuturi în sumă de 150 mii euro, respectiv de 383 mii de dolari, și nu au fost dispuse măsuri de recuperare, cu toate că termenul de restituire, de 12 luni, stabilit prin contract, a expirat, se arată într-un raport al Curții de Conturi.

Societatea a înregistrat cheltuieli în sumă de 69 mii lei, care nu au legătură cu obiectul de activitate și care nu sunt efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, precum și cheltuieli de deplasare în Tanzania și Egipt, în sumă de 145 mii lei, fiind aprobată și decontată suma de 390 dolari/noapte, în cazul cheltuielilor cu cazarea, sumă mult mai mare decât cea prevăzută în HG nr. 518/1995, de 100 dolari/noapte (plafon de cazare/noapte prevăzut pentru Tanzania și Egipt).

De altfel, Smart SA a fost acuzată de acționarul majoritar, Transelectrica, că a înființat și finanțat ilegal o societate în Tanzania, un parteneriat de tip joint-venture cu politicianul şi afaceristul local Richard Atufigwege Kasesela. AGA Smart SA a aprobat în luna iulie 2015, la solicitarea conducerii executive a companiei, înființarea unei societăți mixte în Tanzania, limitând în același timp la strictul necesar resursele alocate. În această primă etapă, implicarea Smart SA în Tanzania a fost concepută de acționari ca o identificare a eventualelor oportunități de business și de realizare a unui plan de afaceri fezabil.

AGA Smart nu a aprobat niciodată niciun fel de investiţii în Tanzania, iar conducerea Smart SA nu a solicitat niciodată AGA vreo aprobare în acest sens, toate informările şi notele prezentate de către CA al Smart SA referindu-se la participarea Smart SA (prin societatea mixtă), în asociere cu firme din Tanzania, la prestarea de lucrări/servicii în legătură cu infrastructura energetică de pe teritoriul Tanzaniei.

AGA Smart SA a decis limitarea la 20.000 euro a implicării financiare la Smart Tanzania Company. Totuşi, ceva s-a întâmplat. „În data de 8.10.2015, CA al Smart SA a decis, în mod nelegal, cu depășirea atribuțiilor, acordarea unei susțineri financiare – capital de lucru, în valoare de 500.000 euro, către Smart Tanzania Company.

Mai mult, domnul Constantin Iacov (fostul director Smart SA) a semnat nelegal un contract de împrumut prin care Smart SA se obliga să aloce Smart Tanzania Company suma de 500.000 euro pentru 12 luni, plus protocolul de cooperare între Smart SA și Smart Tanzania Company, prin care Smart SA și-a asumat obligația de a finanța, prin acordarea unui contract de împrumut pentru susținerea economico-financiară a Smart Tanzania Company“, se spune în comunicatul Transelectrica.

Reprezentanţii Transelectrica au spus că acţionarii Smart SA nu au primit nicio informare privind cheltuielile Smart SA pentru înființarea societății mixte.

Excepție fac însă cheltuielile necesare pentru darea de dată certă, traducere, legalizare, supralegalizare de 3.981,64 lei, cu TVA (contract semnat de către Smart SA cu SC Expert For You SRL); onorariul avocaților Dimoso and Company Advacates din Zanzibar (17.000 USD); cuantumul capitalului social minim al societății ce urma a fi înființată în Tanzania, 4.000 dolari.

„În privința folosirii banilor acordați ca împrumut, nu avem informații cu privire la destinația acestora, cu excepția obligației Smart Tanzania Company Ltd, conform contractului de mandat al domnului Constantin Iacov, prin care Smart Tanzania s-a obligat să plătească domnului Iacov 36.000 dolari în avans până pe 19.02.2016. Nu cunoaștem dacă această sumă a fost plătită“, spun reprezentanții Translectrica.

Proiectele din Tanzania au fost prezentate presei într-o lumină favorabilă exclusiv de către Constantin Iacov, director general al Smart SA până în data de 11 februarie 2016.

Reprezentanții Transelectrica SA nu au primit până în prezent de la conducerea Smart SA materiale din care să rezulte un plan detaliat de acțiune al societății Smart SA sau al celei mixte, o fundamentare a oportunităților concrete de afaceri în care acestea se pot angaja imediat ori o analiză a fezabilității proiectelor respective, informații strict necesare adoptării unor decizii de alocare a oricăror resurse suplimentare pentru implicarea Smart SA în realizarea unor proiecte concrete din Tanzania prin intermediul societății mixte.

Salarii și indemnizații sporite unor angajați

Curtea de Conturi a mai descoperit la Smart SA că nu au fost respectate prevederile legale privind acordarea unor drepturi de natură salarială în sumă de 206 mii lei, la care se adaugă obligațiile entității la bugetul consolidat al statului, în sumă totală de 47 mii lei.

Între 9.06.2015 şi 31.01.2017, în baza deciziei directorului general, pentru șase salariați (din care două persoane angajate cu contracte individuale de muncă în cadrul sucursalelor Sibiu și Timișoara), au fost întocmite acte adiționale la contractul individual de muncă (stabilind ca loc de muncă o direcție neprevăzută în Regulamentul de organizare și funcționare al SC SMART SA) și s-au acordat salarii/sporuri aferente unor activități a căror desfășurare nu a fost aprobată și pentru care nu s-a făcut dovada fișei postului.

Au fost acordate nelegal drepturi de natură salarială, în sumă de 139 mii lei, directorului general și membrilor neexecutivi ai CA, reprezentând: indemnizații pentru directorul general peste nivelul celei legale prevăzute pentru membrii executivi; indemnizații lunare, acordate membrilor neexecutivi ai CA al societății (cinci membri), peste nivelul celei legale; indemnizație acordată directorului general adjunct pentru calitatea de membru în CA; remunerații acordate secretarului CA și al AGA, ca urmare a majorării, în mod nelegal, a salariului lunar al directorului general (secretarul CA și al AGA având dreptul la 10% din remunerația lunară a directorului general).

Cheltuieli de exploatare nejustificate

Au fost majorate nejustificat cheltuielile de ­ exploatare cu suma estimată de 521 mii lei, reprezentând comisioane și onorarii pentru servicii de consultanță în domeniul imobiliar neprestate (174 mii lei), precum și chirii (347 mii lei) pentru spații angajate peste nivelul aprobat de CA.

Au fost utilizate ineficient fondurile bănești în sumă de 10.596 mii lei, prin achiziția de bunuri la prețuri supraevaluate, astfel: 8.412 mii lei, prin achiziția de produse (întrerupătoare) la prețuri mai mari decât cele existente pe piață (în unele cazuri, de peste 3,5 ori mai mari față de prețul de achiziție plătit furnizorului de la care au fost achiziționate) și fără a calcula și încasa, de la furnizor, penalități de întârziere în valoare estimată la 173 mii lei; 2.031 mii lei, prin: achiziția de echipamente de natura mijloacelor fixe (truse portabile, echipamente de măsurare și control), la prețuri supraevaluate, în unele cazuri de peste 2,3 ori mai mari față de prețul de achiziție plătit furnizorului; achiziția de echipamente identice, în aceleași condiții, de la același furnizor, la prețuri diferite (în unele cazuri, cu 40% mai mari); nerespectarea clauzelor contractuale de către furnizor, pentru care nu au fost calculate și solicitate penalități de întârziere în sumă estimată de 50 mii lei etc.

S-au mai efectuat plăți în sumă de 53 mii lei pentru cheltuieli fără bază legală, prin înregistrarea pe cheltuieli de protocol a unor cheltuieli (cu achiziția de vinuri, cosmetice, set cadouri) efectuate în alte scopuri decât cele aferente realizării obiectului de activitate prevăzut în Statut.

Societatea nu a luat măsurile legale pentru recuperarea contravalorii unor bunuri în valoare de 17 mii lei, evidențiate în gestiunea unor persoane care nu mai sunt salariații societății și care n-au fost predate la plecarea lor din entitate.

Acţionarii SMART sunt Transelectrica (70%) şi statul român prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri (30%).

Citiţi mai multe pe site-ul cotidianul.ro.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Business

Ultima oră