Legea Concurenţei se modifică. Firmele care recunosc fapta pe parcursul investigaţiei vor plăti amenzi mai mici

30 Iun 2015
Legea Concurenţei se modifică. Firmele care recunosc fapta pe parcursul investigaţiei vor plăti amenzi mai mici
Consiliul Concurenţei vrea să stimuleze companiile să recunoască săvârșirea unei fapte anticoncurențiale înainte de finalizarea investigației. Pentru aceasta, Guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgență care intoduce procedura tranzacționării în Legea Concurenței. Mecanismul procedurii tranzacționării constă în recunoașterea faptei anticoncurențiale pe parcursul investigaţiei. Până acum, companiile puteau recunoaşte că au săvârşit o faptă anticoncurennţială doar după finalizarea raportului de investigaţie, în cadrul procedurii de audiere.

Avantaje pentru companii

În urma noilor modificări, compania care îşi recunoaşte vina pe parcursul investigaţiei poate beneficia de o reducere a amenzii cuprinsă între 10% şi 30% din valoarea iniţială a acesteia (în prezent legea prevede o reducere de doar 10%). Avantajele acestei proceduri constau în economia de timp, deblocarea de resurse care urmează să fie redirecţionate către soluţionarea altor cazuri, dar și probabilitatea ca aceste decizii să nu mai fie atacate în instanţă, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului. În acelaşi timp, amendamentele aduse Legii Concurenţei conduc la reducerea timpului şi a costurilor pe care le au companiile implicate în cazurile instrumentate de Consiliul Concurenţei (spre exemplu cheltuielile cu asistenţa juridică, implicarea managementului companiei în alte activităţi decât cele de gestionare a afacerii).

Ordonanța adoptată de Guvern crează cadrul legislativ care permite efectuarea de inspecții inopinate în orice spații în care întreprinderile își desfășoară activitatea. Prin această măsură se elimină încercările de obstrucționare a inspecței inopinate prin folosirea argumentului că spațiul în care întreprinderea își desfășoară activitatea nu este deținută legal de către aceasta.
Prezenta Ordonanță reglementează și termenul actual de la 48 de ore la 72 de ore, în care poate fi atacată hotărârea instanţei pentru respingerea autorizării solicitate în scopul efectuării unei inspecții inopinate.
 

Alte stiri din Business

Ultima oră