Soarta Astra Asigurări se va decide în luna iulie. Varianta cea mai rea: lichidarea

28 Mai 2015
Soarta Astra Asigurări se va decide în luna iulie. Varianta cea mai rea: lichidarea
Situaţia Astra Asigurări, aflată în administrare specială, se va lămuri la sfârşitul lunii iulie, când se va şti dacă vreun investitor strategic este dispus să capitalizeze compania, în urma procesului de majorare de capital sau dacă obligaţiile de răscumpărare vor fi preluate de Fondul de Garantare. Statul nu este interesat să preia Astra Asigurări iar varianta cea mai rea, în cazul în care Dan Adamescu nu vine cu bani de acasă sau nu se găseşte un investitor strategic, este chiar lichidarea societăţii!

"Suntem în plan, proiectul pentru restructurarea Astrei este în grafic, ultima acţiune, de majorare de capital, a fost aprobată ieri (miercuri – n.r.) în consiliul ASF. În următoarele săptămâni misiunea este adresată acţionarilor existenţi şi, ulterior, investitorilor strategici. Suntem în discuţie cu câţiva investitori strategici, ne implicăm şi noi la nivelul autorităţii. O să ştim dacă vreunul este realmente interesat şi structura tranzacţiei probabil în luna iulie", a declarat preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu.

Astra are nevoie de 425 milioane de lei

Majorarea capitalului se va face în două faze. Prima se adresează celor circa 200 de acţionari actuali şi va avea loc în următoarele două-trei săptămâni, printre cei care pot participa numărându-se şi acţionarul majoritar indirect, Dan Adamescu.
"Dacă are banii, n-are decât să-i bage (Adamescu - n.r.)! Faza a doua, pe care o aşteptăm în luna iulie, se adresează investitorilor calificaţi, care sunt investitorii strategici şi cei financiari, o parte dintre cei cărora ne adresăm au vizitat camera de date, au informaţiile preliminare şi o opinie, evident că decizia de investiţie e ceva mai complicată de atât. Între timp, administratorul special şi consultantul se întâlnesc cu investitori şi fac aşa-numitul roadshow, în care să încurajăm această investiţie, care nu este uşoară", a spus Negriţoiu.

Compania de asigurări Astra, a treia ca dimensiune de pe piaţă, are nevoie de o majorare a capitalului social de aproape 425 milioane de lei. Creşterea capitalului se va face prin emisiunea unui număr de 159,74 milioane acţiuni cu valoarea nominală de 2,66 lei, opreaţiune în urma căreia societatea de asigurări va avea un capital de 682,7 milioane lei. În octombrie 2014, Astra şi-a majorat capitalul cu 65,1 milioane de lei, la 257,8 milioane de lei, în urma derulării unei oferte de vânzarea de acţiuni noi către acţionarii existenţi.
După încheierea operaţiunii, capitalul social al asigurătorul a atins 257,8 milioane de lei, deţinut de The Nova Group Investments România SA - 72,75% şi Epsilon Estate Provider SRL- 27,01%, alături de mai multe persoane fizice şi juridice, cu o participaţie reprezentând 0,23% din capitalul social. The Nova Group Investments România şi Epsilon Estate Provider sunt controlate de omul de afaceri Dan Adamescu.

Varianta cea mai rea: lichidarea

Preşedintele ASF a precizat că statul nu este interesat să preia Astra, pentru că “nici nu s-a discutat, nici nu am putea şi nici nu cred că e bine”. El a punctat că, cel mult, ar putea fi preluată de Fondul de Garantare a Asiguraţilor sau de către instituţia de rezoluţie, dacă va exista. Guvernul a aprobat miercuri proiectul legii de rezoluţie, care va fi trimisă la Parlament în regim de urgenţă. "S-ar putea s-o avem în luna iunie, s-ar putea să n-o avem. Aceasta ar fi o opţiune de mijloc între majorarea capitalului social, care este varianta cea mai bună, şi lichidarea, varianta cea mai rea", a menţionat şeful ASF.

El spune că nu ştie dacă Astra va putea fi reorganizată sub legea rezoluţiei, dacă aceasta va fi adoptată până se încheie procesul de administrare special a companiei sau dacă este eligibilă. "În luna iulie vom şti dacă nici una dintre aceste metode nu funcţionează, varianta de avarie este preluarea obligaţiilor de răscumpărare de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Vom şti, dacă intră în vigoare legea 503, care prevede că o companie iese din administrare specială fie dacă şi-a revenit, prin majorarea capitalului şi restabilirea indicatorilor de lichiditate şi solvabilitate, sau în situaţia în care planul de redresare nu a reuşit, următoarea etapă fiind insolvenţa şi falimentul", a adăugat preşedintele autorităţii.

Astra Asigurări a intrat în procedură de administrare specială în urmă cu un an după ce un control realizat de ASF a descoperit o serie de nergului grave. Capitalul societăţii era mult limita de solvabilitate iar banii asiguraţilor erau folosiţi pentru finanţarea de către familia Adamescu a publicaţiei România Liberă. Astfel, 23 de milioane de euro au fost acordare pe fost de credit intragrup către societatea care edita cotidianul România Liberă iar banii nu au fost recuperaţi încă. În acest timp, mii de dosare de daună ale asiguraţilor nu erau aprobate la plată de către Astra Asigurări.
 

Alte stiri din Business

Ultima oră