Atenție! Ai datorii la stat? Amnistia fiscală a intrat de azi în vigoare. Vezi dacă faci parte din categoria celor cărora Fiscul le şterge datoriile

23 Iul 2015
Atenție! Ai datorii la stat? Amnistia fiscală a intrat de azi în vigoare. Vezi dacă faci parte din categoria celor cărora Fiscul le şterge datoriile
Obligaţiile fiscale neachitate la stat până la data de 1 iulie 2015, vor fi anulate din oficiu în cazul mai multor categorii de contribuabili, în baza Legii 209/2015 privind anularea unor obligaţii fiscale, care a intrat în vigoare azi, 23 iulie 2015.

Procedura completă pentru aplicarea Legii amnistiei fiscale trebuie aprobată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, până cel târziu la finalul lunii august, după cum stabileşte Legea nr. 209/2015.

Ce datorii vor fi şterse din oficiu de FISC?

1. Diferenţele de obligaţii fiscale principale, precum şi obligaţile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a reconsiderării/ reîncadrării unei activităţi ca activitate dependentă, pentru perioadele fiscale de până la 1 iulie 2015 şi neachitate până la data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv data de 23 iulie 2015.

2. Diferenţele de obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţiile fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a recalificării sumelor reprezentând indemnizaţia primită pe perioada delegării şi detaşării de către angajaţii care şi-au desfăşurat activitatea pe teritoriul altei ţări, aferente perioadelor fiscale de până la 1 iulie 2015 şi neachitate până la data intrării în vigoare a legii.

3. Diferenţele de TVA aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului ca urmare a depăşirii plafonului şi neînregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, pentru perioadele anterioare datei de 1 iulie 2015 şi neachitate până la data intrării în vigoare a legii. În cazul în care contribuabilul şi-a exercitat dreptul de deducere, potrivit legii, în primul decont de taxă pe valoarea adăugată depus după emiterea deciziei de impunere, organul fiscal nu anulează diferenţele de TVA. În acest caz, organul fiscal anulează doar obligaţiile fiscale accesorii aferente diferenţelor de TVA.

4. Contribuţia de asigurări sociale de sănătate, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, datorată de persoanele pentru care baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este mai mică decât salariul de bază minim brut pe ţară, pentru perioadele fiscale cuprinse între 1 ianuarie 2012 - 30 iunie 2015 .

5. Contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele care nu realizează venituri şi pentru care baza lunară de calcul a CASS este salariul de bază minim brut pe ţară, pentru perioadele fiscale cuprinse între 1 ianuarie 2012 - 30 iunie 2015.
 

Alte stiri din Business

Ultima oră