Se întâmplă din nou. Cercuri misterioase au apărut pe un câmp din Franţa (VIDEO)

06 Iun 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Se întâmplă din nou. Cercuri misterioase au apărut pe un câmp din Franţa (VIDEO)

Forme geometrice ciudate au apărut peste noapte, într-un lan de orz din Crézancy-en-Sancerre, în Cher, Franţa. Cercul central, cel mai mare, este de aproximativ cinci sute de metri în diametru, după cum relatează France 3 Regions. Figurile sunt atât de mari încât se văd din cer și a atras rapid curiozitatea locuitorilor din vecinătate, relatează cnewsmatin.fr. Într-adevăr, cercurile par niște desene misterioase pe care unii le atribuie extratereștrilor.

Fără să se lase impresionat, fermierul și proprietarul câmpului, Jean-Paul Millet, a depus o plângere la Jandarmeria Sancerrois. "Este vorba despre un hectar sau șase tone de orz. Ceea ce înseamnă o pierdere de aproximativ o mie de euro", a explicat el pentru Republican Berry.

 

 

Un deficit care va avea impact şi asupra recoltelor viitoare ale fermierului: "Anul viitor vom semăna rapița și vom avea semințe de orz care vor crește în ea. Vom fi nevoiți să distrugem creşterea ozului prin tratamente în plus. Nu este foarte ecologic ", s-a plâns el.

Excluzând posibilitatea unui fenomen extraterestru pe câmpul său de orz, Jean-Paul Millet şi-a exprimat regretul că cineva a vrut să facă o glumă pe proprietatea sa: "Oamenii îşi permit orice. Este deosebit de neplăcut, nu văd valoarea unor astfel lucruri", a concluzionat el.

Un caz similar a fost înregistrat în Cher, în 2009. În total, la nivel mondial, anul acesta au apărut 8 astfel de cercuri. Conform lui Colin Andrews, "80% din cercuri sunt de origine umană [...], în timp ce 20% rămân inexplicabile". Autorii cercului din Crézancy-en-Sancerre nu au fost încă identificați.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Bizar

Ultima oră