O femeie de 61 de ani a născut propria nepoată. Pe fiica fiului ei homosexual

21 Ian 2020 | scris de Marina Constantinoiu
O femeie de 61 de ani a născut propria nepoată. Pe fiica fiului ei homosexual Galerie foto (5)

Ați putea comenta că a venit sfârșitul lumii sau că iubirea unei mame nu are limite. Probabil că ambele variante sunt corecte, în cazul de față.

O femeie, în vârstă de 61 de ani, este acum vedetă în presa internațională nu pentru că ar fi descoperit leacul cancerului, ci pentru că a devenit și mamă și bunică în același timp, născând-o pe fiica fiului său homosexual.

Deci cum? Repet: a născut o fetiță. Mama are 61 de ani. Este și mama purtătoare a fetiței, pentru că ea i-a dat naștere. Dar și bunica fetiței, pentru că tatăl copilului este fiul doamnei de 61 de ani. Homosexual. Totul se petrece în Statele Unite.

Un cuplu homosexual din Nebraska format din Matthew Eledge și Elliot Dougtherty, a decis să facă un pas mai departe în relație și să devină părinți. Pentru a-și împlini visul, cei doi bărbați au început să își caute "pântec de închiriat" pentru a le purta copilul.

După aflarea planului lor, mama unuia dintre ei s-a oferit să-i ajute: ,,Dacă vor ca eu să fiu femeia care să le nască copilul, o voi face imediat."

Femeia a purtat în pântece fiica fiului său și a soțului său! Fetița este perfect sănătoasă! 

Cecile Eledge, în vârstă de 61 de ani, și-a oferit pântecul pentru a da naștere copilului care i-a permis fiului gay și soțului acestuia să devină părinți.

La început, bărbații s-au gândit că nu ar fi posibilă această opțiune, principalul motiv fiind vârsta lui Cecile.

În timp ce căutau candidate pentru a deveni mamă surogat a copilului lor, soții i-au povestit medicului despre propunerea lui Cecile. În mod neașteptat, medicul s-a arătat dispus să studieze cazul.

După mai multe teste, specialiștii în sănătatea reproducerii din cadrul Spitalului Metodist din Omaha, au ajuns la concluzia că, în ciuda vârstei sale, stilul de viață sănătos pe care Cecile l-a avut îi permite să poată purta în pântece copilul fiului său.

Procesul a început fără probleme și Cecile a început să găzduiască embrionul format din materia primă a lui Matthew, fiul lui Cecile și un ovul al surorii lui Elliot, în vârstă de 25 de ani.

Timpul care a trecut între planificare și sarcină a fost de peste doi ani. În cele din urmă, la data de 25 martie a acestui an, la ora 6:06 dimineața, Cecile a născut fiica fiului său Matthew, care este de altfel, prima nepoată a femeii.

Fetița se va numi Uma Louise Dougherty-Eledge. Uma și Cecile sunt în stare de sănătate perfectă. 

”Există căi creative, unice, de clădire a unei familii”, dă asigurări Matthew Eledge, care este și tată și unchi al fetiței, dacă nu încurcăm borcanele, la o socoteală rapidă.

 

Alte stiri din Bizar

Ultima oră