INGENIOS: 15 oi au fost înscrise la școală, într-un sat din Franța, pentru a se evita închiderea unei clase

08 Mai 2019 | scris de A.V.
INGENIOS: 15 oi au fost înscrise la școală, într-un sat din Franța, pentru a se evita închiderea unei clase

Părinţii din satul francez Crets en Belledonne au înscris în mod simbolic 15 oi la o şcoală primară pentru evitarea închiderii unei clase din cauza numărului insuficient de şcolari, relatează BFM TV.

Elevii Saute-Mouton, Baaaaah-Bęte şi Panurge, printre alţii, au fost incluşi pe listele şcolare din satul aflat la poalele Alpilor.

Şcoala a admis în luna martie faptul că una dintre cele unsprezece clase ale sale va fi închisă la începutul anului şcolar după o uşoară reducere a numărului de elevi, de la 266 la 261.

"Aici sunt copii în dificultate, însă educaţia naţională nu este preocupată de argumentele din teren, ci doar de cifre'', a declarat Gaëlle Laval, membră a unei organizaţii de părinţi şi unul dintre organizatorii evenimentului.

Marţi dimineaţă, un fermier a intrat în şcoală cu aproximativ 50 de oi însoţite de câinele său, iar cincisprezece dintre acestea - cu certificate de naştere - au fost înscrise "oficial", în prezenţa elevilor, a părinţilor şi a cadrelor didactice.

''Cu aceasta nu ar trebui să mai avem închiderea'' clasei, a declarat zâmbind organizatoarea, care a recunoscut că ''a apelat la umor pentru a mobiliza oamenii'' şi pentru a evita această situaţie ''mizerabilă'' în şcoala în care primăria a investit mult în ultimii ani ani.

Părinţii elevilor au subliniat de asemenea faptul că, în cazul închiderii, celelalte clase vor fi supraîncărcate.

Alte stiri din Bizar

Ultima oră