Toți grecii care au salvat refugiați, propuși la Premiul Nobel pentru Pace

24 Ian 2016 | scris de Cristi Ionescu
Toți grecii care au salvat refugiați, propuși la Premiul Nobel pentru Pace

Locuitori ai insulelor elene din Marea Egee care au participat la operaţiuni de salvare şi de găzduire a refugiaţilor urmează să fie propuşi pentru acordarea Premiului Nobel pentru Pace, cu susţinerea Guvernului de la Atena.

Localnicii, inclusiv pescari care şi-au abandonat activitatea pentru a participa la operaţiuni de salvare pe mare, sunt propuşi decernarea Premiului Nobel pentru Pace. Membri ai cercurilor academice ai universităţilor Oxford, Princeton, Harvard, Cornell şi Copenhaga pregătesc o solicitare formală de acordare a pretigiosului premiu localnicilor din insulele Lesbos, Kos, Chios, Samos, Rhodos şi Leros.

Termenul-limită pentru nominalizări este 1 februarie, iar iniţiatorii planului s-au întâlnit deja cu ministrul grec al Imigraţiei, Yiannis Mouzalas, care a oferit sprijinul Guvernului de la Atena. O petiţie în favoarea nominalizării lansată pe site-ul organizaţiei Avaaz a fost semnată deja de 280.000 de persoane.

Imaginea cu militarul grec Antonis Deligiorgis salvând de la înec un refugiat din Eritreea în largul Insulei Rhodos a devenit ilustrativă pentru eroismul locuitorilor insulelor elene.

Doar persoanele şi organizaţiile sunt eligibile pentru Premiul Nobel, astfel că, cel mai probabil, pentru decernarea distincţiei vor fi nominalizate "reţelele de solidaritate" din insulele elene, adică grupurile de voluntari care au ajutat refugiaţii.

Alte stiri din Bizar

Ultima oră