UPDATE. Patronii Clubului Colectiv rămân după gratii. Decizia Tribunalului Bucureşti este una DEFINITIVĂ

02 Dec 2015 | scris de Mara Răducanu
UPDATE. Patronii  Clubului Colectiv rămân după gratii. Decizia Tribunalului Bucureşti este una DEFINITIVĂ

UPDATE. Cei trei patroni ai Clubului Colectiv vor rămâne, în continuare, în spatele gratiilor. După aproape o lună în spatele gratiilor, procurorii au cerut prelungirea mandatelor de arestare, dar judecătorii le-au dat arest la domiciliu, dar decizia nu este definitivă. Cei trei  sunt acuzaţi de uciderea din culpă şi vătămare corporală din culpă, după ce 60 de oameni au murit şi peste 150 au fost răniţi în incendiul din urmă cu aproape o lună.

A fost găsit contractul încheiat între patronii clubului Colectiv şi firma care reprezenta formaţia Goodbye to Gravity

Anchetatorii au găsit contractul încheiat între patronii clubului Colectiv şi firma care reprezenta formaţia Goodbye to Gravity, a cărui existenţă era pusă iniţial sub semnul întrebării. Patronii clubului Colectiv, care a ars pe 30 noiembrie, în timpul unui concert susţinut de trupa Goodbye To Gravity, ar putea fi absolviţi parţial de vina care planează asupra lor în cazul tragediei în care şi-au pierdut viaţa 58 de oameni şi alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite. Momentan, cei trei patroni ai club ului se află în spatele gratiilor.

Jurnalistul Cătălin Tolontan afirmă pe blogul său că documentul invocat de patronii Alin Anastasescu, Cătălin Gancea și Costin Mincu, prin care firma care a organizat concertul închiria tot spaţiul clubului, mai puţin barul, a fost găsit de procurori chiar la locul incendiului, sub o casă de marcat care l-a protejat de flăcări. Contractul prevedea, pentru doua zile, cedarea de către patronii clubului a tuturor bunurilor cu excepţia barului către organizatorii evenimentului.„Noi am închiriat clubul celor din formația care a cîntat. Doar barul ne-a rămas nouă. Credeți-ne, evenimentul muzical nu a fost organizat de noi. Organizatorii au luat sala și trebuiau să se ocupe de chemarea pompierilor. De exemplu, ei i-au chemat pe cei cu artificiile", le-au spus patronii de la Colectiv poliţiştilor şi procurorilor, potrivit tolo.ro.

De ce sunt acuzaţi cei trei patroni de la „clubul groazei“

Potrivit PICCJ, "incendiul s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spaţiul respectiv au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condiţiile amenajării interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte  de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi si tavan, respectiv perete antifonat), cu consecinţa morţii şi vătămării corporale a mai multor persoane aflate în club".

Anchetatorii au arătat că patronii Colectiv, deşi au dat o declaraţie pe proprie răspundere că vor respecta limita maximă de 80 de locuri pe scaune, au încălcat obligaţia, în seara zilei de 30 octombrie intrând, într-un spaţiu de 425 de metri pătraţi, aproximativ 400 de persoane.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră