Cazul Bodnariu. Zgonea spune că va pleda, diplomatic, în favoarea returnării copiilor către familie

20 Dec 2015 | scris de Cristi Ionescu
Cazul Bodnariu. Zgonea spune că va pleda, diplomatic, în favoarea returnării copiilor către familie

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, s-a declarat impresionat de cazul Bodnariu și spune că va folosi canalele diplomației parlamentare pentru a pleda în favoarea returnării copiilor în sânul familiei.

 ''M-a impresionat cazul familiei Bodnariu din Norvegia, situația părinților și mai ales a copiilor. Am văzut ce a comunicat MAE, faptul că monitorizează cazul, dar cred că rolul nostru, ca și oameni politici, e sa dăm un semnal în plus, unul ferm, în favoarea semenilor noștri. (...) Voi folosi, în consecință, canalele diplomației parlamentare pentru a pleda în favoarea returnării copiilor în sânul familiei. Nu poți pur și simplu confisca și da spre adopție copiii unei familii, așa ceva nu se face. Poate fi într-adevăr utilă o anchetă socială: sigur că important este, în primul rând, ca acești copii să fie bine, dar România are autorități competente în acest sens, care pot fi de folos'', a scris pe Facebook, Zgonea.

El arată că situația familiei ar trebui clarificată în cooperare cu autoritățile române cu expertiză în domeniu, nu doar decisă de autorități străine, ''a căror singură soluție e, se pare, darea copiilor spre adopție internațională".

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră