Vreau să fiu stewardesă - cu aripi de la două foste jurnaliste

02 Noi 2017 | scris de Geanina Sandu
Vreau să fiu stewardesă - cu aripi de la două foste jurnaliste

Într-o casă din 1900, într-o zi luminoasă de toamnă, mă întâlnesc cu Anca, o fată blondă cu un zâmbet sincer pe chip, una dintre cele două aripi ale platformei Vreau să fiu stewardesă. Fostă jurnalistă, şi-a dat demisia din presă prin 2012 şi a început să îşi caute drumul cel bun. Aşa s-a întâmplat cu foarte mulţi când au părăsit barca scufundată. Ancăi i-a luat cam un an până când şi-a găsit aripa lipsă, pe Georgiana, şi ea fostă jurnalistă, refugiată în comunicare. Ne-am întâlnit, ne-am plăcut și ne-am gândit ce-am putea face noi două împreună, căci ne-am dat seama că am lucra bine în echipă.

Au ieşit la o cafea, şi-au spus poveşti cu vise dărâmate şi încercări eşuate şi s-au hotărât să îndeplinească ele vise, să dea aripi.

Prin 2010, Georgiana și-a dorit foarte mult să fie stewardesă și n-a știut exact ce trebuie să facă. A vorbit cu o prietenă care lucra atunci la Tarom și a aflat că trebuie să meargă la cursuri la o școală de aviație, să își ia licența apoi să caute job la una dintre companiile aeriene. Pe internet nu erau foarte multe informații. S-a dus la o școală, crezând că prețul este de 1.000 de euro, dar la final a constatat că, de fapt, a plătit 5.000 de euro, o sumă astronomică, fără ca cineva să îi garanteze că va lucra. Ea își dorea foarte mult să rămână în țară, nu voia să plece la o companie străină, să se relocheze. Dar a constat că nici Tarom, nici o altă companie aeriană cu baza în București nu au angajat-o. Și-a pus dimploma în sertar și s-a întors la ziar.

a că au vrut ca nimeni să nu mai cadă în capcana în care a căzut Georgiana, din cauza lipsei de informație. Dacă tot făceau evenimente, s-au gândit că ar fi interesant să facă unul de informare pe această zonă – cum să faci să obții un job de însoțitor de bord. Anca, venită din presa online, s-a gândit imediat să facă un site. Fiind jurnaliste, amândouă știau cel mai bine să documenteze subiecte. Cum ar fi ca acest eveniment să fie doar o rampă a acestui site, pe care oricine, care vrea un job în domeniu, să intre, să își ia toate informațiile, să fie mereu la curent cu joburile oferite de toate companiile aeriene. Iar în seara aceea, după cafea, m-am dus acasă și am cumpărat domeniul www.vreausafiustewardesa.ro, neștind ce-o să se întâmple. N-aveam de niciunele, amândouă semișomere.

 

După muncă şi răsplată

S-au apucat de treabă, aveau câteva cunoștințe de wordpress, Anca avusese, la un moment dat, un blog, au făcut împreună designul. Apoi au anunțat peste tot în presă că s-au lansat, au făcut un comunicat de presă fiind prima platformă din România dedicată însoțitorilor de bord.

Site-ul s-a lansat în 27 septembrie 2013 și în ziua lansării au primit un email de la compania Carpatair că li se pare foarte interesantă ideea și vor să se promoveze la ele pe site. Am fost copleșite că cineva a creditat ideea noastră din prima zi. Ne-am apucat să scriem, ne-am documentat foarte mult și a venit vremea primei conferințe, de la care pornise ideea. Două-trei luni am lucrat la organizarea acesteia, am chemat reprezentanți de la toate companiile aeriene, de la școlile de aviație, experți în recrutare, să le povestească oamenilor exact procesul de recrutare pentru acest job, cum arată profilul candidatului ideal, ce trebuie să facă. Ne-am trezit că au venit oameni din toată țara, au călătorit toată noaptea cu trenul de la Satu Mare ca să ajungă la conferință, domnișoare aranjate frumos, îmbrăcate ca niște adevărate stewardese, le-ai fi luat la aeroport. Și în acel moment am văzut că există interes, feedback-ul a fost foarte bun de ambele părți și de la speakeri și de la cei care au participat. Atunci ne-am gândit să facem niște cursuri care să îi ajute pe însoțitorii de bord, să ușureze tot acest parcurs de a se angaja. Acea școală pe care Georgiana a dat 5.000 de euro e irelevantă, nu mai ai nevoie de ea, toate companiile aeriene au propriile școli și după angajare, ei îți asigură gratuit licența de însoțitor de bord.

 

Ca să ajungi la aceste companii mari era foarte greu, concurența foarte mare, 300-400 de oameni la un interviu, din care ajungeau să se angajeze 10-15. Ce trebuia să faci să te numeri printre cei câștigători? Să fii foarte bine pregătit. Și aici au intervenit fetele cu aripi. Au analizat foarte bine de ce au nevoie acești oameni când merg la interviu, nefiind vorba de cunoștințe de aviație, că pe acestea le învață la școală, ulterior interviului, dacă îl trec. Trebuie să știe foarte bine limba engleză, e un must, apoi public speaking, trebuie să facă față unei serii de exerciții de creativitate, să dovedească faptul că gândesc creativ, sunt spontani, știu ce să zică, când să zică, știu să lucreze într-o echipă.

Anca şi Georgiana știau tot procesul de recrutare, au discutat cu foarte mulți însoțitori de bord și recrutori, care au venit cu toată experiența lor și le-au spus exact cum decurge acest proces. În baza acestor informații, am gândit o structură de curs foarte aplicat, care să le dea cursanților exact aceste abilități de care ei au nevoie pentru a da ce au mai bun la interviu. Împreună cu un însoțitor de bord care lucrase zece ani în aviație la Qatar Airways au pus bazele acestui curs și au început în februarie 2014. Era un curs unic, nu exista niciunde în Europa. Erau tot felul de variante online în care aveai acces la informații, e-bookuri, dar un curs în sala de clasă, unde să exersezi practic probele interviului, nu exista. Am început cu primul curs și am fost foarte încântate să vedem cu cât drag veneau cursanții și că experiența de învățare pe care o primeau la curs nu era doar pentru interviul de însoțitor de bord, era un curs de dezvoltare personală și profesională, care pe ei îi ajuta foarte mult în tot ceea ce urmau să facă în viitor. Aveam un expert HR cu vreo 20 de ani de experiență în zona de recutare, care făcea o zi întreagă de training cu ei, despre atitudinea de la interviu, ce trebuie să îi spui angajatorului despre tine, ce să nu îi spui, cum îți învingi emoțiile, toate aceste lucruri pe care orice tânăr la început de carieră le înfruntă și nimeni nu-i spune cum să își facă un CV care să fie relevant, coerent, bine alcătuit, nu copiat de pe internet, lucruri foarte practice, aplicate. Feed-backul după primul curs a fost pozitiv. Grupele erau între 15 și 20 de persoane. Azi ne apropiem de 2000 de cursanți și 93 de cursuri pe care le-am făcut. Iar 80 la sută dintre oamenii pe care îi pregătim, se angajează. Lucrurile au evoluat extraordinar în ultimii patru ani, nici mie nu îmi vine să cred, mi se face pielea de găină când vorbesc despre asta. Mi-am dat seama cât de frumos este procesul de a ghida primii pași în carieră unor tineri și apoi să îi vezi cum se schimbă. Văd schimbări la ei din prima zi când vin și în ultima zi, când pleacă, cât de încrezători în sine, optimiști, o parte din aripile de zbor deja le primesc în sala de curs, iar acest proces e fenomenal.

 

Pentru mine, cursanții sunt cea mai mare bucurie. Când intru în sala de curs, simt că mă transform - Anca Dumitrescu

Fetele au mers în paralel. Site-ul a devenit un avantpost al cursurilor, s-au promovat foarte mult prin partea de content, au scris, au oferit mereu informații la zi, oamenii intrau pe site, se informau și vedeau că fac cursuri, iar cursanții chiar au rezultate, se angajează și atunci voiau și ei. Și au început să vină la cursuri. Asta a fost singura lor strategie de marketing, nu s-au promovat în alt fel decât via site și via cursanți.

Cursurile au evoluat în timp, structura cu care au pornit atunci s-a dezvoltat foarte mult în funcție de ce au văzut în sala de curs, de nevoile cursanților, trainerii s-au înmulțit, au început să fie traineri dedicați pe diverse părticele din curs.

Anca și Georgiana se ocupă de organizare, tot ce înseamnă partea logistică. Anca are un modul din curs pe care îl predă, are partea de limba engleză și partea de introducere în meseria de însoțitor de bord, lucrează foarte mult cu ei pe partea de public speaking și depășirea emoțiilor. În rest, sunt traineri care au lucrat la companii din Orient – Emirates, Qatar Airways sau din Europa, care vin și acoperă tot cursul. Mulți dintre ei nu au stat mult în România, acum s-au întors și asta a fost pentru ei viața de după zbor. E foarte greu să te lași de zbor și mereu le spun că se gândeau ce vor face după, iar varianta aceasta de a împărtăși unor tineri ce au învățat ei o viață este fabulos.

Pentru Anca, acest curs reprezintă regăsirea unei a doua vocații, aceea de a preda. Mărturiseşte că nu s-ar fi gândit niciodată că i-ar fi plăcut atât de mult, sau că se vedea făcând asta. Pentru mine, cursanții sunt cea mai mare bucurie. Când intru în sala de curs, simt că mă transform și mă întreabă lumea cum am ajuns să fac asta. Instinctiv am ajuns și atunci când simți că ceva îți place, te îndrepți tot mai mult către acel ceva și azi este principala mea motivație.

Cursurile sunt o dată sau de două ori pe lună, în funcție de cei înscriși. În timp, au diversificat paleta de cursuri, au acum un curs pregătitor pentru interviu, au un curs english for cabin crew, unde încearcă să îmbunătățească foarte mult nivelul de engleză al cursanților, pentru că au observant că mulți au învățat la școală, dar lipsa conversației își spune cuvântul. "Facem exerciții de genul thinking outside the box, exerciții de creativitate, de spontaneitate, de public speaking, îi pun să își imagineze diferite scenarii. Cursul de english for cabin crew este cursul meu, pe care l-am creat de la zero, scopul lui principal este îmbunătățirea nivelului de engleză și încrederea de sine a cursanților, pentru că au nevoie să se prezinte cu moralul sus. Un recrutor vede asta. E cursul meu de suflet, e principala modalitate de a mă lega de cursanți, de a fi lângă ei".

O componentă foarte importantă a cursului este cea psihologică, s-a întâmplat de multe ori ca Anca să facă terapie cu unii cursanți, să îi vadă și să îşi dea seama că nu sunt bine și atunci i-a întrebat dacă vor să rămână la final pentru o discuție. Abia așteptau, pentru că voiau să se descarce și au fost scene de plâns, drame și tot felul de situații, lucruri prin care ei trecuseră și care îi determina să nu mai vadă viața într-un mod optimist, erau speriați, nu zâmbeau. "Primul lucru pe care eu îl spun de la început “Unde e zâmbetul?”, orice faceți în timpul interviului zâmbiți, când vă prezentați și mereu zâmbetul să nu lipsească. La mulți e un blocaj și încep să merg pe firul blocajului și să descopăr unele lucruri și apoi să încerc să îi ajut într-un fel. Nu sunt psiholog, dar de multe ori și o vorbă bună ajută".

 

Ce-i mână-n luptă?

Cursanții sunt foarte diferiți, unii vin din curiozitate, că au admirat mereu acest job și li se pare inedit, unele fete spun că de mici au vrut să fie stewardese, familia i-a încurajat și abia au așteptat să împlinească 18 sau 21 de ani, au știut dintotdeauna că aceasta e calea. Sau mai sunt oameni care au lucrat într-un birou foarte mulți ani, în multinaționale și vor o schimbare. Până pe la 35 de ani o pot face. Au avut chiar şi oameni cu experiență: avocați, medici, ingineri, funcționari în bancă. Mulți vor altceva, nu-și mai doresc un job de la 9:00 la 5:00, vor să descopere lumea, există mirajul călătoriilor, mirajul uniformei de însoțitor de bord, care e foarte frumoasă și întoarce toate privirile în aeroport. Am avut și situații în care o cursantă ne-a spus că a avut un iubit și vrea să scape de el, așa că vrea să se facă stewardesă.

La cursurile Vreau să fiu Stewardesă nu vii ca la şcoală, aici plăteşti şi, pe lângă bani îţi cheltui şi timpul şi vrei să te alegi cu ceva la final.

 

80 la sută dintre cursanţii care ajung la Vreau să fiu Stewardesă se angajează

 

Există două cursuri, unul intensiv care durează patru zile de dimineaţa până seara, plus cursul de engleză, care este de trei zile. Cursul de patru zile costă 1.500 de lei, iar cel de engleză 900 de lei. Se poate opta pentru unul dintre ele sau pentru amandouă. În acestea este cuprinsă şi partea de dosar pentru interviu, elaborarea CV-urilor, fotografiilor, scrisorilor de recomandare dacă au nevoie, Facem tot ca să ştim că toţi cei ieşiţi din mâna noastră au cele mai mari şanse la un job de însoţitor de bord. Cam 80 la sută dintre cei pregătiţi de noi s-au angajat. Au fost câţiva care au renunţat să meargă la interviu, pe parcurs şi-au dat seama că nu e pentru ei, sau au primit o ofertă de job în altă parte şi au ales acea variantă. La unii a fost şi o scânteie de moment.

Din 2015, fetele merg şi în Republica Moldova ca să dea aripi. În decembrie 2015 s-au întâlnit cu cititorii la Abu Dhabi şi Bologna. A urmat Belgrad în februarie 2016, unde au organizat o conferinţă How to be cabin crew.

 

Vise împlinite

De când s-a hotărât să îi înveţe pe alţii să zboare, Anca se întreabă la fiecare plecare cu avionul dacă va întâlni vreo cursantă, vreun cursant. Şi a întâlnit, iar senzaţia pe care o are în acel moment este incredibilă, că îi vede pe acei oameni în locul unde şi-au dorit să fie, că şi-au împlinit visul şi, undeva în tot filmul acesta, a avut şi ea un rol. Ultimul zbor a fost la Paris, era foarte de dimineaţă, i s-a părut că vede pe cineva cunoscut cu coada ochiului şi când a urcat în avion chiar a văzut-o pe ea, pe Ana Maria, una dintre cursante. Li s-a înseninat faţa amândurora şi din tot somnul şi adormirea de dimineaţă s-au luminat şi s-au îmbrăţişat. Ce mi se pare foarte frumos e că îi văd că s-au schimbat mult şi în bine. La curs erau zvăpăiaţi, energici, agitaţi, voiau lucrurile rapid, acum văd sobritatea cerută de uniformă, sunt foarte organizaţi, calculaţi, safety oriented, că, fiind însoţitori de bord, siguranţa e prioritatea lor. Mi se pare că sunt o versiune şi mai bună a lor, că au evoluat, că s-au responsabilizat şi cumva, în parcursul acesta, am fost şi noi acolo.

 

Şi Anca şi Georgiana sunt acum mult mai atente la însoţitorii de bord, pentru că ştiu toată munca din spate şi se trezesc uneori spunându-şi că X putea face lucrurile altfel, sau ce frumos a acţionat Y într-o situaţie. Poate sunt puţin mai raţională când ajung pe zbor şi analizez lucrurile mai mult, pot da un alt fel de feedback cu privire la activitatea lor. Ştiind toate greutăţile prin care ei trec şi fiind un job foarte solicitant şi că lucrează cu toţi nebunii, profilul pasagerilor fiind unul foarte vast, îmi dau seama că au o răbdare neţărmuită şi că trebuie mereu să fie pregătiţi pentru orice şi îi admir foarte mult din acest punct de vedere. E un job care implică multe joburi în acelaşi timp, sunt şi babysitter şi asistent medical şi pompier şi chelner şi mediator şi psiholog şi trebuie să le facă pe toate cu zâmbetul pe buze, să fie profesionişti şi să nu uite că lucrează cu oameni, iar asta e minunat şi, în acelaşi timp, foarte greu.

 

Povestea zboară mai departe

Anca are 29 de ani, ţine cu dinţii de două principii mari şi late, pe care le împărtăşeşte şi cursanţilor: să faci ce faci cu extrem de multă pasiune şi să nu uiţi să fii om în fiecare clipă a vieţii. Cu gândurile astea mereu în cap, se înconjoară de bine şi împrăştie, la rândul ei, zâmbete în jur.

Pleacă mult singură în vacanţe şi nu doar până la Sinaia. Acum doi ani şi-a făcut bagajele şi s-a dus două săptămâni în Gran Canaria să înveţe să facă surf. Îi place yoga şi toată filosofia din spate. A făcut un drum şi până în Bali în acest an, să simtă pe pielea ei energia de acolo. Are un pisoi frumos şi mândru, ca orice fată care se respectă, pe care l-a botezat Piper, dar nu stă cu el doar în bucătarie. Şi nici nu te apucă strănutatul când îl vezi. Are cafeneaua ei preferată unde îşi savurează cafeau în fiecare dimineaţă, tot singură, ca să apuce să mai citească dintr-o carte câteva rânduri. Şi îşi face piaţa la Matache cu bicicleta.

În privinţa următorului zbor, crede că va fi unul scurt, din casa din Amzei, unde locuieşte acum, în apartamentul ei parizian, de pe Calea Victoriei, cu vedere spre Muzeul Enescu. Iar asta poate fi destinaţia ei de vacanţă permanentă, locul încărcat cu toată energia unui zbor lin.

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră