Vlad Craioveanu, în lacrimi, despre PRIETENIA cu Andrei Gheorghe. "Era aproape să fie antamat la SMART FM"

21 Mar 2018 | scris de Marina Constantinoiu
Vlad Craioveanu, în lacrimi, despre PRIETENIA cu Andrei Gheorghe. "Era aproape să fie antamat la SMART FM" Galerie foto (3)

Omul de radio şi de televiziune Andrei Gheorghe a murit luni de dimineaţă, la doar 56 de ani, moartea sa şocând prietenii, cunoscuţii, dar devenind şi un subiect numai bun de speculat pentru mass-media, mereu în căutare disperată după senzaţional şi trafic.

Priteniile sincere sunt rare. Şi, dintr-o mare de mesaje care curg pe Internet şi un ocean de nume care brusc şi-au amintit că au lucrat cu Gheorghe, l-au cunoscut pe Gheorghe, i-au fost prieteni lui Gheorghe, i-au stat în preajmă lui Gheorghe etc, cu greu identifici adevăraţii prieteni ai jurnalistului cu o personalitate extrem de puternică. 

Vlad Craioveanu, o voce binecunoscută a radioului românesc, face parte din cercul de prieteni ai lui Andrei Gheorghe, oameni care chiar au înţeles valoarea acestuia şi care acum pot vorbi deschis despre exploatarea momentului morţii jurnalistului.

Vlad Craioveanu, realizator de programe la postul de radio SMART FM, a vorbit plângând, pentru observator.tv, despre Andrei şi despre prietenia lor, mărturisind că vorbise la telefon cu acesta cu doar câteva zile înainte ca Andrei Gheorghe să fie găsit fără suflare în baia locuinţei sale din Bucureşti. De la Craioveanu am putut afla că "Gheorghe era aproape să fie antamat la SMART FM", se discuta pe tema asta.

"Era foarte pe power, foarte puternic, nu mi-a dat niciun semn că ar fi ultima oară când vorbim la telefon. Asta e. Radioul pentru el a însemnat totul. Şi totul a însemnat şi pentru radioul din România. Cei mai mulţi din generaţia mea, şi poate şi mai mici, suntem practic creaţiile lui", a ţinut să puncteze Vlad Craioveanu.

Craioveanu a subliniat un detaliu care pe mulţi i-ar putea deranja, dar care îl definea, practic, pe Andrei Gheorghe: "Era genul cu care ai fi vrut să stai. Bine, cu condiţia să nu fii prost. El a fost duşmanul proştilor. Majoritatea proştilor l-au urât pe Gheorghe. De ce? Pentru că adevărul doare cel mai tare. Când îţi spune cineva că eşti prost, parcă mai bine te-ar înjura de mamă, dar să nu-ţi spună cum eşti, că eşti prost!", a spus Vlad despre Andrei.

"Mai mult decât profesional am fost şi prieteni. Cu sincopele noastre. Era aproape să fie antamat la Smart FM, mai discutam pe tema asta. Vorbeam despre orice, era omul cu o libertate atît de mare şi cu atîtea cuvinte încât nu te plictiseai niciodată. Era genul cu care ai fi vrut să stai. Bine, cu condiţia să nu fii prost, el a fost duşmanul proştilor", a spus acesta.

"Vorbeam amândoi despre ce se întâmplă în media, şi că oamenii cu coloană vertebrală şi cu personalitate sunt din ce în ce mai greu de tolerat într-o instituţie, pentru că sunt preferabili yes-men-ii, cei care nu opun rezistenţă, care execută fără să se întrebe, cei fericiţi săraci cu duhul sau cumva mai pe placul boss-ilor", a mai spus Vlad.

Vlad Craioveanu a izbucnit în plâns în timpul interviului şi s-a ridicat de pe scaun, plecând. A revenit şi a încercat să continue discuţia: "Eu sper să fie iubit la adevărata lui valoare măcar acum. La paradoxul ăsta infect: el a fost înlăturat de la un radio pentru că era prea bătrân iar acum lumea spune că a murit prea tânăr!".

Omul de radio a ţinut se remarce un detaliu amar: "Observ cum moartea lui Andrei e speculată pentru marketing şi audienţă. Cumva mă bucur, că mai aud oamenii de el. A plecat ca un rock star. A murit în baie, dimineaţa la 10, au aflat oamenii noaptea. A fost genul de plecare v-am pupat şi la revedere".

Andrei Gheorghe a fost găsit mort, luni seară, în locuința sa din Voluntari. Cadavrul cunoscutului om de radio a fost descoperit în baie, poliţia deschizând în acest caz un dosar de moarte suspectă.

Un mesaj emoţionant, scris în stilul în care probabil ar fi scris chiar Andrei Gheorghe anunţul despre ce urmează să se întâmple cu trupul său neînsufleţit, a fost postat în pagina de Facebook a fostului om de radio şi televiziune, care s-a stins luni, la vârsta de numai 56 de ani.

Mesajul a fost scris de fosta soţie a lui Andrei Gheorghe, care a dorit astfel să anunţe că trupul neînsufleţit al acestuia va fi depus joi şi vineri la Galeria Mobius, din Bucureşti, strada Mendeleev D.I nr.2, sectorul 1.

Sâmbătă dimineaţa, la ora 10:00, la Instititutul de Medicină Legală Mina Minovici, trupul lui Andrei Gheorghe va fi incinerat, aşa cum şi-a dorit jurnalistul.

CITIŢI ŞI: Trupul neînsufleţit al lui Andrei Gheorghe va fi depus la Galeria Mobius. Sâmbătă va fi incinerarea

ÎNREGISTRAREA INTEGRALĂ A INTERVIULUI CU VLAD CRAIOVEANU O GĂSIŢI AICI.

ASCULTAŢI AICI ŞI EMISIUNEA "LA 4.00, CU VLAD CRAIOVEANU ŞI SEBASTIAN EDUARD", de la SMART FM, din 20 martie, în care Vlad Craioveanu evocă personalitatea lui Andrei Gheorghe.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră