Astăzi este Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului și ale nazismului. Dar și Ziua internațională de comemorare a comerțului cu sclavi și a abolirii acestuia. Pentru toţi cei care au apucat să trăiască în „Epoca de aur”, astăzi este însă (mai ales) ziua în care în care defilam. Ziua în care Romania a întors armele împotriva Germaniei. Ziua eliberării ţării de sub jugul fascist. Fosta Zi Naţională a României, devenită motiv de celebrare a conducătorilor. Tovarășul Nicolae Ceaușescu și tovarașă Elena Ceaușescu.
Fiii lor, adică toată suflarea ţării, de la șoimii patriei și până la oamenii muncii, erau convocaţi cu două săptămâni înainte de marele eveniment, la „pregătirile de defilare”. Repetiţii erau zilnice și istovitoare. Iar elevii, deși aflaţi în vacanţă, îndurau foamea, setea, arșiţa și oboseala, pentru cele căteva minute de fericire ale conducerii judeţene de partid.
Ȋn megalomania pusă în scenă pe stadioanele din marile orașe ale patriei, totul trebuia să iasă impecabil. Fiecare literă scrisă cu trupuri de copii. Fiecare rând din defilare. Fiecare cută a cravatei de pioneri ce atârna la gâturile copiilor.
Vâ mai amintiţi? „Cine uită, nu merită.” (Nicolae Iorga)
