Ucigaşul poliţistului din Timiş a fost prins

04 Iun 2019 | scris de A.V.
Ucigaşul poliţistului din Timiş a fost prins Galerie foto (4)

Ionel Marcel Lepa, bărbatul care a împuşcat un poliţist din Timiş, în timpul unei misiuni, a fost prins în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 04:45 în casa bunicii unui prieten de-ai săi din localitatea Remetea Mare, informează News.ro.

Arma cu care a fost ucis poliţistul a fost găsită asupra lui Lepa.

Lepa a fost prins de o echipa de flagrant a Biroului de operatiuni speciale, impreuna cu o echipa de la SIAS, la  7 km de locul crimei.

Potrivit poliţiştilor, bărbatul era rănit, iar rănile i se agravaseră. El a fost dus la spital cu o ambulanţă, iar in locuinţa în care se ascundea a fost gasit pistolul cu care a fost ucis poliţistul şi cartuşe.

Bărbatul se afla în localitatea Remetea Mare, în casa bunicii unui prieten, casă pe care anchetatorii o verificaseră luni şi unde au găsit urme suspecte de sânge.

În momentul capturării bărbtul nu a opus rezistenţă. El este rănit şi urmează să fie dus la o unitate medicală, apoi la audieri.

Luni, anchetatorii au verificat mai multe piste false, iar înainte de miezul nopţii au verificat inclusiv dacă în apropiere de Timişoara au fost trase focuri de armă, aşa cum se anunţase la numărul de urgenţe 112. În final s-a stabilit că a fost vorba de un foc de artificii.

În cauză este întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

Ionel Marcel Lepa l-a împuşcat mortal duminică, în zona pieptului şi gâtului, pe poliţistul Cristian Amariei, în vârstă de 43 de ani,  în timp ce acesta încerca să îl captureze.

Bărbatul era căutat după ce fusese condamnat pentru tâlhărie. Pentru prinderea lui s-a dispus angrenarea unităţilor de poliţie limitrofe, precum şi a altor structuri ale Poliţiei Române de specialitate. S-a solicitat şi sprijinul Poliţiei de Frontieră şi al Jandarmeriei, precum şi al Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, în vederea survolării zonei şi sprijinirii echipajelor din teren. 

 

UPDATE

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru omor calificat pe numele lui Marcel Ionel Lepa, cercetările fiind efectuate de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, au anunţat, marţi, surse judiciare, citate de AGERPRES.

UPDATE

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus efectuarea urmăririi faţă de suspectul Lepa Ionel Marcel sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj (în varianta omorului calificat comis asupra unui poliţist aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu), nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept, toate aflându-se în concurs real şi în stare de recidivă postcondamnatorie, au anunţat reprezentanţii instituţiei.

În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că în după-amiaza zilei de duminică, în jurul orei 15,00, suspectul l-a împuşcat mortal pe agentul de poliţie Amariei Cristian, din cadrul Poliţiei Oraşului Recaş, în timp ce acesta se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu vizând prinderea suspectului, ce se sustrăgea de la executarea unei pedepse de patru ani şi opt luni închisoare dispusă de Judecătoria Lugoj, în timp ce suspectul se ascundea într-un imobil din localitatea Izvin, arată prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Mihaela Pop, într-un comunicat remis, marţi, AGERPRES.

La comiterea faptei, suspectul a folosit un pistol deţinut fără drept, trăgând asupra victimei două focuri de armă letală, la nivelul pieptului.

Suspectul a fugit de la locul faptei, fiind identificat în dimineaţa zilei de marţi pe raza localităţii timişene Remetea Mare. În prezent, suspectul se află internat într-o unitate spitalicească, urmând a fi adus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş în momentul în care va permite starea de sănătate a acestuia.

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră