Tudose, despre bănci - «Iertaţi-mă, dar Terente era copil pe lângă voi! Chiar era băiat bun»

30 Aug 2017
Tudose, despre bănci - «Iertaţi-mă, dar Terente era copil pe lângă voi! Chiar era băiat bun»

Premierul Mihai Tudose a continuat marţi atacul la adresa băncilor, spunând că el a ales să nu îşi primească salariul pe card deoarece nu acceptă să dea băncii ”câte doi bani” de fiecare dată când foloseşte cardul şi a povestit o experienţă personală potrivit căreia după ce a depus lo sumă de bani într-un cont, după doi ani a fost sunat de bancă pentru a plăti comision, în condiţiile în care banii depuşi nu mai erau în cont.

”Am refuzat să-mi pun leafa pe card ca să-i dau băncii câte doi bani de câte ori folosesc cardul. Nu vreau să-i dau. Consider că nu-i merită”, a spus Mihai Tudose întrebat de ce nu are niciun cont bancar.

”Eu am avut nişte experienţe cu băncile. Am avut un cont în bancă cu o sumă minoră, 500 de dolari, şi după doi ani m-a sunat banca să-mi spună nu doar că nu mai am am banii, ci că mai trebuie să mai dau eu 50 de dolari, că de fapt comisionul cu care au avut grijă de ei, i-au păzit, i-au dus la toaletă noaptea sau le-au dat să bea apă când le era sete, a mâncat fondul şi trebuie să mai aduc şi eu nişte bani de acasă. Din momentul ăsta eu am zis «Iertaţi-mă, dar Terente era copil pe lângă voi! Chiar era băiat bun»”, a declarat Tudose.   

Anterior, premierul României declarase în cadrul unui interviu la postul Antena 3 că „nimeni nu poate să înţeleagă că o instituţie bancară funcţionează 5-7-10 ani consecutiv în care e în pierdere. Pe clădirea scrie că e bancă, nu Crucea Roşie sau o instituţie de caritate. Sediile arată binişor spre foarte bine, salariile sunt bune spre foarte bune. Domniile lor dovedesc o imaginaţie debordantă în a-şi externaliza profiturile”.
 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră