Trupurile copiilor alpinişti decedaţi în Retezat au ajuns la Medicina Legală

24 Apr 2017 | scris de Marina Constantinoiu
Trupurile copiilor alpinişti decedaţi în Retezat au ajuns la Medicina Legală Galerie foto (3)

UPDATE

Reprezentanţii Serviciului de Medicină Legală care au făcut autopsia în cazul celor doi copii alpinişti surprinşi de avalanşă spun că aceştia au murit la scurt timp de la producerea acesteia din cauza politraumatismelor cranio-cerebrale "deosebit de grave şi incompatibile cu viaţa".

Aceştia au apreciat că nu se pot pronunţa în privinţa existenţei echipamentului de protecţie avut în momentul producerii catastrofei, scrie news.ro.

Trupurile celor doi adolescenţi care și-au pierdut viața în avalanșa produsă sâmbătă în Masivul Retezat au fost predate duminică seara medicilor legiști, după ce echipa de salvamontiști și jandarmi montani, care le-a recuperat de la locul accidentului, a ajuns în zona Cârnic, unde au putut urca mașinile Serviciului de Medicină Legală Hunedoara.

Martorii tragediei au relatat despre momentul în care părinţii celor doi adolescenţi decedaţi, Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi, consideraţi copiii-minune ai alpinismului românesc, au fost nevoiţi să abandoneze trupurile lipsite de viaţă ale copiiilor lor, părinţii fiind la rândul lor victime ale avalanşei. În avalanșă au mai fost prinse și alte cinci persoane, care au necesitat îngrijiri medicale în spital, răniții aflându-se în prezent în afara oricărui pericol.

Medicii legiști vor efectua necropsia celor două victime și vor stabili cauza morții celor doi minori.

Victimele făceau parte dintr-un grup de șapte persoane care se aflau pe un traseu de vară din Retezat, potrivit Salvamont Hunedoara. După ce au fost surprinse de avalanșă în Căldarea Berbecelui, mai multe persoane, dintr-un alt grup de 50 de oameni, aflat în apropiere, au intervenit pentru scoaterea persoanelor din zăpadă.

Avalanșa în care au decedat adolescenții Dor Geta Popescu (14 ani) și Erik Gulacsi (13 ani) a avut loc în zona Șaua Bucurii — Poiana Pelegii, în locul denumit ''Căldarea Berbecilor'', zăpada care a venit la vale antrenând și resturi de bolovani, a declarat pentru AGERPRES șeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

"În principal, avalanșa a fost formată din zăpadă, dar a antrenat și câțiva bolovani. Cred că trupurile celor doi copii au fost lovite și de stânci, după care au fost compresate de zăpada grea și udă", a susținut Bodean.

Operațiunea de recuperare a celor doi tineri decedați în Retezat a durat 11 ore și la ea au participat peste 20 de salvamontiști și jandarmi montani.

În total, potrivit Jandarmeriei Hunedoara, la acțiunile de salvare și recuperare din Masivul Retezat au luat parte, în cele două zile, 36 de salvamontiști 18 jandarmi montani.

Poliția a deschis dosar penal in rem, ancheta fiind coordonată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hațeg. În funcție de complexitatea ulterioară a cauzei dosarul ar putea fi preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Salvamontiștii și jandarmii montani au avertizat, cu două zile înainte, asupra riscului iminent de avalanșă în masivele Retezat și Parâng, după ce la munte a nins, iar stratul de zăpadă depășea un metru la peste 1.800 de metri altitudine.

''Nu cred că există cuvinte și nici nu încerc să le găsesc'', a afirmat Zsolt Torok, președintele Comisiei de Alpinism din cadrul Federației Române de Alpinism, într-o postare în pagina sa de Facebook, după decesul tinerei alpiniste Dor Geta Popescu.

Dor Geta Popescu (născută pe 4 iunie 2003) a devenit, în decembrie, la 13 ani, cea mai tânără alpinistă din lume care escaladează vârful Giluwe (4.367 m), din Papua-Noua Guinee, cel mai înalt vulcan din Australia și Oceania.

Dor Geta Popescu, reprezentantă a Federației Române de Alpinism și Escaladă și membră a Altitude Expeditions Team, a escaladat al șaselea din cei șapte vulcani cei mai înalți de pe fiecare continent ai Circuitului ''7 Volcanoes''. Giluwe este cel mai înalt vulcan din Pacific. Este un vulcan stins care, în timpul ultimei perioade de activitate a erupt sub gheață.

Dor Geta Popescu a avut un an 2016 de excepție, în care a stabilit recorduri mondiale de vârstă pe Aconcagua, cel mai înalt munte din afara Asiei, Pico de Orizaba, cel mai înalt vulcan din America de Nord, Denali/McKinley, gigantul Americii de Nord, și Giluwe, cel mai înalt vulcan din Pacific.

Dor Geta Popescu are cel mai bun palmares mondial în alpinismul feminin de altitudine sub 18 ani. A stabilit 8 recorduri mondiale de vârstă. A escaladat 6 vârfuri din circuitul 7 Volcanoes și a escaladat 4 din cei 7 cei mai înalți munți din circuitul 7 Summits.

Erik Gulacsi, sportiv al Federației Române de Alpinism și Escaladă, legitimat de Clubul Sportiv Montan Altitude, a atins vârful Aconcagua din Argentina, de 6.962 metri (cel mai înalt din America). A devenit astfel cel mai tânăr alpinist din Europa care a reușit această performanță.

Ascensiunea lui Erik a început la ora trei dimineața, de la altitudinea de 5.970 metri. În 12 ore, proaspătul recordman a parcurs o diferență de nivel de 1.000 de metri în condiții de vânt cu rafale de până la 50-70 km/h și cu temperaturi extrem de scăzute. „O nouă provocare pe care am dus-o la bun sfârșit! Sunt mândru că am reușit să escaladez cel mai înalt vârf din afara Asiei, după ce primul meu record european a fost pe Elbrus, în munții Caucaz, în vara anului 2016. Priveliștea de la aproape 7.000 de metri te lasă fără cuvinte, uitând de oboseală și de efortul depus. Fiind cel mai tânăr alpinist din grup, pot spune că m-am simțit răsfățat de cei care m-au însoțit“, a declarat tânărul alpinist brașovean, potrivit gadget.ro.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră