Transalpina intră pe ultima sută de metri. Când va fi inaugurată cea mai înaltă şosea din România

23 Iul 2015
Transalpina intră pe ultima sută de metri. Când va fi inaugurată cea mai înaltă şosea din România
CNADNR a suplimentat echipele de muncitori pe Transalpina, astfel încât în luna august, șoseaua care ajunge la cea mai înaltă altitudine din România să fie deschisă oficial, au precizat pentru Agerpres reprezentanți ai Companiei.

La sfârşitul lunii trecute, CNADNR a anunțat că Transalpina a intrat, în sfîrșit, în reparaţii. Lucrările se vor desfășura pe 79 de kilometri de pe teritoriul judeţului Alba. Autoritățile au dat asigurări că lucrările se vor încheie într-o lună şi jumătate, timp în care trebuie asfaltată şoseaua şi montate parapetele.

În această perioadă, drumul nu va fi închis, dar se va circula cu restricţii.

Transalpina este cea mai înaltă șosea din România. Drumul are 148 de kilometri şi face legătura între orașele Novaci din județul Gorj și Sebeș din județul Alba. Fiind un drum alpin, este închis pe perioada iernii. De doi ani însă, Transalpina nu s-a mai deschis.

Istoria acestei șosele este foarte interesantă. Abia în acest an, CNADNR a reuşit să ia drumul de la Nelu Iordache, printr-o Ordonanţă Preşedinţială. Toate acestea în condiţiile în care, încă din 2014, Nelu Iordache, patronul firmei Romstrade şi mai mulţi şefi de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au fost trimişi în judecată pentru fapte de corupţie privind lucrările de modernizare ale celor 184 de kilometri ai şoselei Transalpina.

Contractul dintre CNADNR şi Romstrade pentru reabilitarea Transalpina a fost semnat în 2009. şi de atunci mare lucru nu s-a întâmplat.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră